TV Network
Canalele TVR
Politic

CEC avizează referendumul MAN cu privire la reforma administrației publice locale. Ce urmează?

post-img
CEC precizează că întrebările propuse pentru referendum trebuie formulate mai clar și mai precis

Comisia Electorală Centrală (CEC) a avizat proiectul de hotărâre al Parlamentului privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale, programat pentru 27 septembrie 2026. Aceasta însă nu înseamnă că urmează într-adevăr să fie efectuat un referendum. Acțiunea CEC nu reprezintă altceva decât un element de procedură, a precizat o sursă TVR Moldova apropiată de CEC.

În același timp, se menționează într-un comunicat , Comisia a semnalat mai multe aspecte juridice și procedurale care trebuie clarificate înainte de desfășurarea scrutinului.

În avizul aprobat vineri, CEC precizează că întrebările propuse pentru referendum trebuie formulate mai clar și mai precis, astfel încât alegătorii să înțeleagă fără echivoc asupra căror aspecte sunt chemați să se pronunțe. Potrivit Comisiei, unele formulări din proiect nu respectă în totalitate cerințele prevăzute de legislație și necesită ajustări.

Totodată, autoritatea electorală atrage atenția că organizarea referendumului trebuie să respecte termenele prevăzute de Codul electoral. În acest sens, hotărârea Parlamentului privind convocarea referendumului ar trebui adoptată cel târziu la 19 iulie pentru ca scrutinul să poată avea loc la data propusă, 27 septembrie.

CEC mai subliniază că desfășurarea referendumului este condiționată de alocarea resurselor financiare necesare înainte de începerea procesului electoral. Costurile preliminare ale scrutinului sunt estimate la aproximativ 198,6 milioane de lei, iar fondurile pot fi alocate doar de Parlament, cu acordul Guvernului.

În cadrul ședinței, doi membri ai Comisiei Electorale Centrale au anunțat că vor depune opinii separate asupra avizului. Proiectul de hotărâre analizat de CEC vizează organizarea unui referendum republican consultativ privind unele aspecte ale reformei administrației publice locale.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter