Președintele organizației teritoriale Ocnița a fostului Partid „Şor”, scos în afara legii, a fost deferit justiției pentru coordonarea finanțării formațiunii oligarhului fugar, Ilan Șor, riscând între doi și șapte ani de închisoare.
Șeful regional al activiștilor lui Ilan Șor din Ocnița, potrivit Procuraturii Anticorupție, este învinuit de coordonarea acțiunilor ilegale şi oferire de bani, de favorizarea unui infractor, ascunderea mijloacelor sau instrumentelor de săvârșire a infracţiunii, acceptarea cu bună știință a finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.
Mai exact, potrivit probelor administrate de procurori, în iulie – octombrie 2022, învinuitul, în calitate de președinte al organizației teritoriale Ocnița a Partidului „Șor”, a contribuit prin complicitate la acceptarea finanțării formațiunii cu 1,6 milioane de lei.
Acești cu bani proveniență ilicită, precizează procurorii, au fost folosiți de partid în scopul obținerii puterii politice în Republica Moldova.
Procurorii au obținut acordul magistraților pentru aplicarea sechestrului asupra bunurilor deținute de învinuit în valoare de 440.399 de lei, cu scopul de a asigura amenda și confiscarea specială.
Bărbatul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.