Justiție

Doi bărbați, amendați cu 83 mii de lei pentru un sondaj ilegal despre unirea UTA Găgăuzia cu Rusia

post-img
Imagine simbol

Doi bărbați din municipiul Bălți au fost condamnați de instanță la câte 42.500 lei amendă fiecare pentru culegerea ilegală de informații în scopul stocării și utilizării acestora în detrimentul suveranității, independenței și securității Republicii Moldova.

Conform sentinței, în perioada martie–aprilie 2025, cei doi bărbați au organizat în Bălți un sondaj ilegal intitulat „Pentru alegerile cinstite”, prin care au colectat date despre opiniile locuitorilor privind UTA Găgăuzia și posibila ei unire cu Rusia, precum și despre alte scenarii geopolitice, inclusiv despre rolul noii ordini mondiale și reacția comunității locale în eventualitatea unor modificări teritoriale.

Oamenii legii au constatat că cei doi au acționat în coparticipare cu alte persoane neidentificate și au recrutat mai mulți participanți prin intermediul unor grupuri de pe rețele sociale. Aceștia au oferit voluntarilor tricouri și formulare de sondaj și i-au instruit cum să adreseze întrebările cetățenilor, fără a le dezvălui scopul real al colectării datelor.

Potrivit martorilor, aceștia au fost adăugați într-un grup online, unde au fost informați despre eveniment și despre posibilitatea unei recompense pentru participare. La locul evenimentului, organizatorii le-au distribuit tricouri și formulare de sondaj și le-au explicat cum să intervieveze oamenii. Chestionarele includeau întrebări despre ieșirea Găgăuziei din componența Republicii Moldova, crearea unei „Mari Găgăuzii” împreună cu Budjacul, posibilitatea ca PAS să desființeze autonomia și despre revenirea Găgăuziei în Rusia în cadrul noii ordini mondiale.

Potrivit anchetatorilor, activitatea celor doi tineri a fost intenționată și coordonată, având ca scop obținerea de informații care ar fi putut fi folosite împotriva statului R. Moldova.

Sentinţa este cu drept de atac în ordine de recurs la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Bălți (sediul central).

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter