Țigări de contrabandă în valoare de peste 7.700.000 de lei au fost confiscate, după ce au fost introduse ilegal în Republica Moldova, fără timbru de acciză. Decizia vine după un dosar penal înaintat de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în 2022.
Potrivit unui comunicat al PCCOCS, totul s-a întâmplat în mai 2022, urmarea unui dosar trimis în judecată de către procurori. Ofițerii Serviciului Vamal au dezvăluit faptul că la importarea țigărilor, a fost folosită o licență care permitea introducerea în Moldova doar a produselor din tutun care aveau aplicate pe pachet timbre de acciză, pe când în cazul loturilor capturate, pachetele nu erau timbrate.
Totodată, la solicitarea PCCOCS, instanța de judecată i-a impus companiei care în decembrie 2020 a introdus ilegal în Moldova, cu destinația spre Tiraspol, loturile de țigări, prin punctul de control vamal să achite și peste 1.800.000 lei – valoarea camioanelor cu care acestea au fost transportate din Emiratele Arabe Unite.
Suplimentar, Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă a stabilit și amendarea companiei importatoare din Tiraspol cu 500.000 lei.
De asemenea, compania nu va avea dreptul să importe mărfuri din străinătate, pe un termen de 4 ani.