Un apartament de 73,9 metri pătrați cumpărat cu 25.920 de euro la preț preferențial, depozite de 36.000 de euro și 1.700 de dolari au intrat în vizorul ANI într-un control al averii fostei judecătoare Natalia Clevadî. După analiza tranzacțiilor și a economiilor, inspectorul nu a constatat o încălcare a regimului declarării averii.
Controlul a vizat perioada 1 august 2016 - 11 mai 2023, când Natalia Clevadî a deținut funcția de judecătoare.
Unul dintre principalele bunuri analizate de ANI a fost un apartament de 73,9 metri pătrați, dobândit de fosta judecătoare în baza unui contract de investiții în construcții.
Locuința a costat 25.920 de euro și a fost procurată în cadrul unui program de apartamente la prețuri preferențiale destinat angajaților din sistemul judiciar, în scopul îmbunătățirii condițiilor de trai ale judecătorilor.
Documentele prezentate ANI arată că plata apartamentului a fost făcută în mai multe tranșe. O parte dintre acestea au fost achitate chiar înainte de perioada supusă controlului, iar alte plăți au fost efectuate ulterior.
Inspectorii au analizat și situația financiară a fostei judecătoare din anii anteriori perioadei de control, pentru a determina ce economii putea avea aceasta la 1 august 2016.
ANI a constatat că, la 27 martie 2015, Natalia Clevadî a vândut un alt apartament. În aceeași zi, aceasta a deschis două depozite bancare: unul de 36.000 de euro și altul de 1.700 de dolari.
Ulterior, din depozitul în euro a fost retrasă în numerar suma de 687.199,98 lei, iar din depozitul în dolari - peste 10.000 de lei. Inspectorii au luat în calcul aceste retrageri, dar și cheltuielile suportate pentru achitarea noului apartament.
În document se menționează că, înainte de perioada controlată, pentru apartamentul în construcție au fost achitate în total 296.400 de lei în 2015 și 2016.
Controlul a identificat pentru anul 2017 o diferență de 20.683 lei între numerarul stabilit de inspector și cel declarat.
Suma însă nu a atins pragul legal pentru a fi considerată o „diferență substanțială". Pentru anul 2017, pragul era de 112.000 de lei, echivalentul a 20 de salarii medii lunare pe economie.
În același timp, ANI a constatat că, în anii următori, numerarul stabilit în urma calculelor era în anumite cazuri mai mare decât cel declarat, iar inspectorul a acceptat cuantumul numerarului declarat de fosta judecătoare.
După examinarea declarațiilor de avere, a informațiilor bancare și cadastrale, precum și a datelor din registrele de stat, ANI a concluzionat că nu există o diferență substanțială între averea dobândită și veniturile realizate în perioada verificată.
De asemenea, inspectorul nu a identificat suspiciuni rezonabile că Natalia Clevadî ar fi deținut alte bunuri decât cele indicate în declarațiile sale.
Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la emitere, la Curtea de Apel Centru.