Este prima femeie acceptată să cânte pe gondolele venețiene. În 2019, a devenit prima moldoveancă prezentă pe scena Festivalului Internațional de Jazz „Veneto Jazz", cu proiectul său „Violeta Botezatu Trio”, și singura moldoveancă invitată să participe anual la deschiderea Carnavalului de la Veneția. Soprana și instrumentista Violeta Botezatu este invitată la ISTORII CU TÂLC, duminică, 4 februarie 2024. Emisiunea este difuzată începând cu ora 22:00, la TVR Moldova.
VIOLETA BOTEZATU: ,,Voiam să cânt la acordeon, dar a trebuit să aleg cobză sau harpă - două instrumente despre care nici nu ştiam. Ochiul a căzut pe cobză, pentru că e mai uşoară. Am început de la 8 ani şi nu simţeam că e o obligaţie, un chin, o jertfă. Din start mi-a plăcut, a fost dragoste la prima vedere. Dar pe partea sentimentală, ruptura de casă a fost destul de dureroasă. Până la urmă, m-am adaptat foarte bine, dar primul an a fost greu.”
VIOLETA BOTEZATU: ,,La Veneţia, aveam impresia că trăiesc două vieţi în una. Foarte mulţi ani nu am gândit corect. Inconştient sau poate conştient puneam succesul în faţa mea. Mi-am dat seama că e periculos şi rişti să intri într-un joc fără sens.”
VIOLETA BOTEZATU: ,,Trebuie să îţi găseşti locul potrivit. Este mult mai important să poţi să dăruieşti. Conexiunea dintre oameni şi schimbul de energii este important şi interesant.”
Emisiunea „ISTORII CU TÂLC” este difuzată la TVR MOLDOVA duminică, ora 22.00, la TVR INTERNAȚIONAL JOI, ora 01.00, la TVR CULTURAL vineri, ora 15.00. În reluare - luni, ora 02.00 / joi, ora 10.00 la TVR MOLDOVA şi luni ora 08.00 la TVR CULTURAL.
Invitaţii emisiunii sunt personalităţi din diferite domenii, iar discuţiile sunt pline de confidențe, destăinuiri despre experiențe, eșecuri, dorințe de realizare, stări de bine, emoții, creșteri. Moderatorul podcastului este actorul şi prezentatorul Anatol Guzic.