Românii de pe ambele maluri ale Prutului au comemorat astăzi Ziua Eroilor, o sărbătoare naţională dedicată celor care s-au jertfit pentru credinţă, libertate şi unitatea neamului românesc. În Republica Moldova, memoria ostaşilor căzuţi a fost cinstită prin ceremonii religioase şi activităţi comemorative organizate în mai multe localităţi. La Filipeni, raionul Leova, a fost re-inaugurată parcela dedicată celor 28 de eroi români necunoscuţi, iar la Ţiganca, în raionul Cantemir, a fost oficiată o slujbă de pomenire în memoria soldaţilor căzuţi în luptele pentru eliberarea Basarabiei în cel de-Al Doilea Război Mondial.
La evenimentul solemn dedicat eroilor români au participat zeci de localnici din Filipeni şi oficiali de pe ambele maluri ale Prutului. Ceremonialul militar-religios a fost organizat pentru sacrificiul militarilor români căzuti în razboi.
OVIDIU NĂFTĂNĂILĂ, prim-colaborator, Ambasada României la Chişinău: Este o ocazie deosebită în care îi sărbătorim pe toţi cei care s-au jertfit purtând uniforma Armatei române... Este un moment în care noi încercăm să recuperăm o memorie istorică şi să îi cinstim pe toţi cei care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru idealurile păcii, ale libertăţii şi ale unităţii teritoriale ale românilor.
TUDOR CAMERZAN, primar, localitatea Filipeni: Aici au fost înmormântaţi 28 de ostaşi români cazuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Este împortant să nu uităm cine suntem, de unde venim şi să nu-i uităm pe cei care au apărat patria noastră, România.
GHENADIE COJOCARU, secretar de Stat, Ministerul Apărării: Eroii nu trebuie uitaţi. Eroii sunt cei care şi-au sacrificat viaţa pentru pace şi libertate. Suntem aici pentru a aduce un omagiu şi respect în faţa eroilor români care s-au jertfit pentru demnitate şi unitate.
La Mănăstirea Eroilor din satul Tiganca, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, au ținut o slujba religioasă pentru a celebra hramul lăcaşului de cult.
După clujba, s-a mers la Cimitirul "Onoare" unde sunt înhumaţi peste o mie de eroi români căzuţi în luptele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Localnici, oaspeţi din România, reprezentaţi ai administraţiilor publice locale
GABRIEL NICOLA, consulul general al României la Cahul: Comemorăm jertfa celor care au avut viziunea unui viitor mai bun. Curajul de a vorbi deschis despre aceasta şi de-ai inspira şi pe alţii, precum şi determinarea de a acţiona pentru împlinirea unui bine mai înalt.
ROSIAN VASILOI, fost şef al Poliţiei de Frontieră: Buneii şi strănuneii noştri ne povesteau cu glas foarte timid despre ororile anului 1941 şi moartea acestor eroi care au venit să elibereze acest pământ de ciumă o ciumă.
ÎNALTPREASFINŢITUL PĂRINTE PETRU, Mitropolitul Basarabiei: Am rezistat. Luând legătura cu autorităţile de la Bucureşti, am putut să îngrădim cimitirul acesta, mormintele să fie reparate, pentru că nu se mai cunoşteau. S-au adus şi s-au pus cruci la morminte, s-au scris numele multora care nu se cunoşteau.
VENIAMIN GOREANU, Episcopul Basarabiei de Sud: În aceatsă zi a Înălţării Domnului s-a statornicit de mai mulţi ani ca să se facă şi pomenirea eroilor, a tuturor celor care s-au jertfit pentru neam şi pentru ţară. Acelor care au murit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori. Acelor care s-au jerfit pe sine pentru ca noi să trăim astăzi în libertate.
Ziua Eroilor este sărbătoare națională bisericească din anul 1999, prin hotărârea Sfântului Sinod al BOR. Din 2003, ziua Inaltarii Domnului este sărbătoare națională dedicată comemorării eroilor.
REPORTER: SORINA GOLOVATIUC ŞI ANGELINA UNGUREANU
Imagine: Dumitru Lupu