Orice român de bună-credință, indiferent de care parte a Prutului locuiește, privește tema unirii celor două state ca pe un proces firesc, a afirmat marți Eugen Tomac, europarlamentar și consilier onorific al președintelui României, Nicușor Dan, într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro. Declarația vine în contextul în care președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că ar vota „da” la un eventual referendum privind reunificarea cu România.
Eugen Tomac a amintit că România și-a asumat oficial disponibilitatea de a discuta acest subiect încă din 27 martie 2018, printr-o declarație adoptată fără niciun vot împotrivă în Parlament.
„Aceasta este poziția oficială a statului român. Ea nu s-a schimbat”, a spus consilierul președintelui Nicușor Dan pentru relația cu românii din diaspora.
În același timp, europarlamentarul a afirmat că Bucureștiul nu poate ignora contextul de la Chișinău, unde opțiunea majoritară exprimată prin alegeri și referendumuri succesive este cea pro-europeană.
„România este pregătită oricând să se așeze la masă și să discute serios acest scenariu doar dacă Republica Moldova îl va vedea drept o opțiune. (…) Este dreptul lor să-și decidă viitorul”, a spus Tomac, subliniind că „obiectivul zero pentru noi și pentru Republica Moldova este susținerea, prin toate mijloacele, a accelerării procesului de integrare europeană”.
Întrebat dacă România este pregătită pentru scenariul reunificării, inclusiv din perspectiva unei susțineri necesare din partea partenerilor din UE, aliaților din NATO și partenerului strategic american, Eugen Tomac a afirmat că „toți partenerii noștri știu că și în România și în Republica Moldova trăiește același popor“, îndemnând la purtarea acestei discuții în “termeni extrem de responsabili și serioși”.
Consilierul prezidențial a declarat că trebuie ținut cont de realitățile actuale din Republica Moldova, unde a avut loc un amplu proces de de-sovietizare, care însă nu a ajuns încă la maturitatea necesară pentru ca problematica unirii să fie abordată diferit de perspectiva actuală de la Chișinău.
El a subliniat că această realitate politică trebuie respectată, la fel ca dreptul tuturor cetățenilor Republicii Moldova de a-și decide singuri viitorul.
În acest context, România își menține poziția de a susține ferm integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și toate demersurile legitime care vizează democratizarea, europenizarea și un proces firesc, neforțat, de recuperare a identității naționale, afectată în perioada sovietică și instrumentalizată ulterior politic de forțele proruse.
Citește și: Maia Sandu: „Aș vota pentru reunirea cu România, dacă s-ar organiza un referendum”
Într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici, președinta R. Moldova, Maia Sandu, întrebată dacă susține unirea cu România, a răspuns fără să ezite: „Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România”.
Sandu a venit cu explicații pentru opțiunea sa: „Priviți la ce se întâmplă în jurul Moldovei astăzi, priviți la ce se întâmplă în lume. Devine din ce în ce mai dificil pentru o țară ca Republica Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație, ca țară suverană. Dar ca președinte al Republicii Moldova, înțeleg că nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România, dar există o majoritate care sprijină aderarea la UE și noi acționăm în sensul acesta. Este un obiectiv mult mai realist și ne ajută să ne protejăm suveranitatea.”