Actualitate

„Am avut ploi, ninsori”. Un nou termen pentru darea în exploatare a liniei Vulcănești - Chișinău

post-img
Ministru Energiei, Dorin Junghietu

Linia electrică Vulcănești - Chișinău, numită și „linia independenței”, urmează să fie dată în exploatare la începutul primăverii, spune ministrului Energiei, Dorin Junghietu, asta, deși, anterior, autoritățile asigurau cetățenii că până la sfârșitul lui 2025 R. Moldova va scăpa de dependența față de infrastructura Centralei Termoelectrice Moldovenești (Moldgres), care a furnizat malului drept energie electrică până la sfârșitul anului 2024, iar în prezent reprezintă nodul infrastructurii electrice al Republicii Moldova.

Într-o emisiune la Postul public de radio, Radio Moldova, Dorin Junghietu a spus că condițiile meteo nefavorabile au condus la tergiversarea procesului de dare în exploatare a liniei electrice. Potrivit oficialului, „standardele tehnice de testare au o condiție - linia trebuie să fie uscată, conductorii, firele electrice trebuie să fie uscate, a insistat el.

Totodată, ministrul a recunoscut că și unele echipamente au ajuns cu întârziere, fapt ce a îngreunat darea în exploatare a liniei electrice.

„Pentru a fi energizată, contractorii vor face tot posibilul să recupereze întârzierile (...), dar dacă vorbim de finalizarea tuturor lucrărilor și pregătire, cred că putem spune aproximativ două luni de acum încolo. S-a făcut maxim posibil. Da, știu, a fost o promisiune că până la sfârșitul anului. Chiar la începutul lunii decembrie, am menționat că linia urma să intre în faza de testare, dar condițiile climaterice nu ne-au permis. Astfel, va mai fi nevoie probabil de încă două luni pentru a finaliza toate lucrările, testările și, eventual, sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie să treacă primii kilowați prin acea linie. Nu este legat de o planificare proastă. Au fost echipamente care au fost livrate un pic cu întârziere”, a precizat Dorin Junghietu.

Citește și: Junghietu, despre viitorul liniei electrice de la MGRES: „Va rămâne în picioare”

Linia electrică Vulcănești-Chișinău va avea o lungime de 157 de kilometri. Astfel, peste 500 de piloni și 1.500 de kilometri de conductoare vor face o legătură strategică dintre sud și centru prin intersectarea a opt raioane și 35 de localități. În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea acoperi peste 50 la sută din consumul de energie în perioada de consum maxim.

Proiectul construcției Liniei electrice aeriene Vulcănești - Chișinău este realizat de Guvern cu sprijinul Băncii Mondiale. Beneficiarul direct este Întreprinderea de Stat Moldelectrica. Proiectul este finanțat de Banca Mondială. Valoarea este de 61 de milioane de euro, din care în jur de 27 de milioane sunt destinate pentru construcția liniei Vulcănești-Chișinău.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter