Guvernul a votat astăzi noi modificări pentru a susţine reforma administrativă. Printre principalele decizii este triplarea unor stimulente financiare pentru comunităţile care decid, prin înţelegeri, comasarea localităţilor. Se va reduce din birocraţie, inclusiv la selectarea centrului administrativ.
ALEXEI BUZU, secretar general, Guvernul Republicii Moldova: Excludem acea obligaţie de a organiza alegeri locale noi în procesul de consolidare; vom tripla stimulentul de bază, pentru dezvoltare, acesta va fi gestionat de colegii noştri de la Ministerul Infracturii şi Dezvoltării Regionale. Deci începând cu anul 2027 vom veni cu investiţii masive în localităţile noastre inclusiv pentru instituirea acelor centre de prestare servicii.
Reprezentanţii Congresului Autorităților Locale au participat la sedinta Guvernului și au semnalat o lipsă de dialog, inclusiv pe marginea acestui proiect de hotărâre.
VIOREL RUSU, expert juridic, Congresul Autorităţilor Locale: Cu regret nu au fost luate în considerare aproape nicio obiecţie. deşi în proiect sunt devieri esenţiale din punct de vedere al principiului autonomiei locale şi descentralizării serviciilor publice, inclusiv privind la utilizarea datelor oficiale care să fie reale. Locul nostru era acolo, acum deja aici... a mai rămas doar după uşă să fim şi cu asta s-a încheiat consultările cu asociaţiile reprezentative.
ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministrul Republicii Moldova: Noi încercăm şi vom face tot posibilul, v-am ascultat pe toţi. Continuăm consultările, dar azi trebuie să mergem înainte. De aceea îi rog pe colegă să votăm acest proiect.
Multi primari sunt constienti de necesitatea reformelor, avantajele sociale și perspectivele de dezvoltare prin proiecte europene.
MARCEL SNEGUR primar, comuna Parcova, Edineţ: La "Europa este aproape", scriind proiectul patru cetăţeni nu mi-au ajuns până la numărul de 1500 ca să obţinem 10 milioane de lei. Nu putem dezvolta comunităţile noastre, dacă nu o să ne consolidăm, dacă nu o să organizăm primării puternice, ca să putem atrage macrofinanţări.
ALA PROCOPCIUC, primar, comuna Călineşti, Făleşti: Toţi specialiştii sunt mulţumiţi. Au fost reangajaţi în posturi şi a fost majorat salariul cu 20%. Dacă până a fi amalgamarea, aveam criză de specialişti, inginer cadastral nu aveam, contabil şef nu aveam. Din trei echipe am format una puternică şi în afara de aceasta am mai angajat 5 specialişti.
ALEXEI PERCEMLÎ, primar, comuna Bubuieci, municipiul Chişinău: Nu ne referim doar la mun Chişinău, îi îndemn pe toţi primarii să nu se uită numai... cum a zis colegul meu, la fotoliul lui. Dar totuşi să facem acest pas şi să mergem înainte.
Până în prezent, peste 700 de primării din Republica Moldova au iniţiat procesul de comasare voluntară a localitatilor.