Schimbările climatice, defrișările, scăderea recoltelor și accesul dificil la finanțare - toate acestea pun presiune pe pomicultură, un sector agricol extrem de important al Republicii Moldova. Experții spun că sunt necesare politici care să faciliteze accesul la produse de uz fitosanitar, precum și sprijinul pentru irigare și pentru infrastructura post-recoltare. Concluziile au fost prezentate la cea de-a XI-a ediție a Conferinței Naționale Businessul Fructelor.
În 2025, înghețurile de primăvară și ploile abundente din octombrie ne-au lăsat cu mai puţine fructe, cu excepția merelor. Exporturile de caise au scăzut la aproximativ 3.800 tone, de aproape trei ori mai puțin decât în 2024, iar producția de cireșe s-a redus la 12.000 tone, cu aproape 9% mai puțin față de anul trecut.
ȘTEFAN BÎTLAN, administrator, companie agricolă: Pentru strugurii de masă a fost un sezon la fel cu provocări, nici 20 la sută din roadă nu a putut fi recoltată până la ploile care au fost destul de mari și au afectat în jur de 70-80 la sută din plantațiile multianuale cu viță de vie.
Reducerea continuă a suprafețelor de livezi este o altă problemă majoră. Cele de măr au scăzut cu peste 20% în ultimii trei ani.
VASILE ȘARBAN, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare: Ele sunt mult îmbătrânite deja, sunt trecute de perioada de exploatare utilă. Oamenii le defrișează, dar pe partea cealaltă nu este inițiativa de a înființa alte plantații noi, alte plantații productive.
Producătorii susțin că și costurile de producție sunt mult mai mari decât în Uniunea Europeană, iar accesul la unele produse esențiale este limitat.
PAVEL VIERU, manager export: Peste 400% mai scump pentru unele fertilizatoare sau componente chimice decât în Uniunea Europeană. Pentru noi asta duce la aceea că prețul nu este competitiv pe marketul european.
IURIE FALĂ, director executiv, Moldova Fruct: Avem acces la o gamă mai îngustă de produse de uz fitosanitar decât colegii noștri din Europa și acesta depinde de un cadru legal și organizatoric care trebuie să-l îmbunătățim. Avem necesitatea de a crea și produce material săditor.
Iar accesul pe piața UE devine tot mai dificil din cauza cerințelor stricte privind mediul și reducerea pesticidelor.
MARINA CANȚÎR, expert-auditor pentru certificare ecologică: Cei care au avut sisteme de protecție a cireșelor aceia au și putut să-și salveze produsul deoarece foarte multe cireșe au crăpat, dar cei care au posibilitatea să acopere cu antigrindină și antiploaie cireșele au putut să ajungă pe piața din Europa.
Sectorul fructelor are potențial ridicat, dar viitorul depinde de investiții, modernizare și politici eficiente.
VITALIE GORINCIOI, președintele Moldova Fruct: Ne trebuie irigare, ne trebuie finanțe ieftine și de lungă durată și ne trebuie ca să fim susținuți pentru accesarea fondurilor din Uniunea Europeană.
ALEXANDRU MUNTEANU, prim-ministrul Republicii Moldova: Noi, cei de la guvernare, vom face ce e posibil să ajutăm sectorul și industria. Discutasem cu asociația programe comune, fiindcă doar în comun vom fi în stare să reușim să contribuim la dezvoltarea economiei noastre în Republica Moldova.
În prezent, Republica Moldova are aproximativ 100 de mii de hectare de livezi cu pomi fructiferi.