Sci-Tech

Liceeni din R. Moldova, la o inedită competiție de robotică. Cum s-au descurcat cu tehnologiile viitorului

Liceeni din R. Moldova, la o inedită competiție de robotică. Cum s-au descurcat cu tehnologiile viitorului

Mai mulți liceeni din Republica Moldova au participat la o inedită competitie de robotică pentru a-și demonstra abilitățile în inginerie, inovație și spirit competitiv. Echipele câștigătoare au fost premiate cu trofee și seturi moderne de instrumente care le vor permite să construiască roboți perfomanți.

MEET FIRST Tech Challenge Moldova 2024 este diferită de competițiile anterioare. Roboții construiți sunt mai mari și au dimensiunile de 50 pe 50 de centimetri. Participanții au proiectat, construit și programat roboții utilizând piese Șego, piese 3D modelate și printate chiar de ei, senzori, camere video și motoare mai mari.

CHIRIL DIMITRIU participant: Era necesar să cream un robot care să pună pixeli pe acea planșă de acolo. Era limită, anumite reguli. Nu era voie să iei mai mult de două, să le pui acolo, să nu încurci la alți roboți și la final să aruncăm un avion și să ne apucăm de bară. Importantă este practica căci la anul, echipele din R.Moldova vor merge în România, la competiție.

MĂDĂLINA BUGA participantă: Datorită faptului că am participat la o altfel de competiție First Lego care e mai ușoară, mi s-a părut că pot mai mult și am zis că nu vreau acolo să se termine rezultatul am decis hai să înerc și aici. E distractiv în același timp, cum se mișcă tot, e chellenging.

Au fost 12 echipe, grupate câte 4 pe terenul de competiție. Intrecerea a fost acerbă, iar roboții care și-au îndeplinit misiunea cu succes au adus echipelor mai multe puncte.

Este prima competiție de acest fel organizată la Chișinău. Participanții au fost ghidați de un grup de tineri de la Colegiul National "Vasile Alecsandri" din Galați, România, țară lider mondial la această competiție.

IOAN-OCTAVIAN GĂINARU arbitru, România: Există arnajamente speciale a pixelilor pe tablă, dacă avem trei culori diferite, sau identice, iar pixelii fac contact între ei se adăugă 10 puncte. Se descurcă admirabil, au potential foarte mare.

VIOREL CHIHAI arbitru, Republica Moldova: Cel mai provocator este să înțelegem fiecare regulă când se aplică, când se aplică penalitățile. Este o provocare.

Prima competiție a FIRST Tech Challenge Republica Moldova a fost organizată de Proiectul Tehnologiile Viitorului și Centrul Clasa Viitorului.

VERONICA EȘANU manager Educație STEM și Inovare, Proiectul Tehnologiile Viitorului: Ei sunt viitorii lideri tehnologici ai RM, viitorii tehnocrați, așa-i văd eu. gândesc foarte strategic. Din sezonul viitorul ne propunem, ca acele echipe care vor fi câștigătoare la competiția FIRST Tech Challenge din Republica Moldova să meargă fie la competițiile europene, fie la cele mondiale.

LILIANA BELEAC manager Programe educaționale, Centrul Clasa Viitorului: Sunt 13 echipe în RM parte a programului FIRST Tech Challenge Republica Moldova și ne dorim foarte mult ca acest număr să crească.

Următorul sezon FIRST Tech Challenge Republica Moldova va începe în luna septembrie.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter