Tensiunile din regiunea disputată Kashmir rămân la cote ridicate, în ciuda unui armistițiu anunțat sâmbătă între India și Pakistan.
După patru zile de confruntări violente, cu zeci de morți și instalații militare avariate de rachete și drone, încetarea focului se menține duminică… dar cu sincope. Ambele părți se acuză reciproc de încălcări ale acordului, scrie digi24 cu referire la reuters.
În Kashmirul indian s-au auzit, în noaptea spre duminică, explozii de artilerie și sisteme de apărare antiaeriană. În unele localități de graniță, penele de curent au alimentat neliniștea locuitorilor, în timp ce armata indiană și-a pus comandanții „în alertă deplină” pentru eventuale riposte.
Presa din India scrie că armistițiul a fost încălcat de Pakistan. De cealaltă parte, autoritățile de la Islamabad insistă că și-au respectat angajamentele și arată cu degetul spre India.
În acest context tensionat, președintele american Donald Trump a ieșit cu o declarație care a atras atenția ambelor tabere. „Voi lucra cu amândouă țările pentru a vedea dacă se poate ajunge la o soluție cu privire la Kashmir”, a scris Trump pe rețeaua sa, Truth Social. El a promis inclusiv creșterea schimburilor comerciale cu India și Pakistan, dacă cele două guverne vor păstra drumul spre pace.
Mesajul său a fost bine primit de Islamabad. Ministerul pakistanez de Externe a salutat deschiderea Washingtonului, iar premierul Shehbaz Sharif i-a mulțumit „pentru oferta valoroasă de a contribui la pacea durabilă în Asia de Sud”.
Regiunea rămâne însă tensionată. În orașele de frontieră, mulți localnici nu s-au întors încă acasă, de teama reluării conflictului. În Baramulla, nordul Indiei, autoritățile avertizează asupra muniției neexplodate, iar în orașul Uri, o centrală electrică avariată de un atac cu drone e încă în reparații.
Pe rețele, armata indiană a transmis că „operațiunile continuă”, cu accent pe supraveghere și pregătire. În paralel, forțele pakistaneze au raportat focuri de armă în zona Bhimber, dar fără victime.
Kashmirul rămâne un punct fierbinte pe harta geopolitică, revendicat integral de ambele state și martor al mai multor conflicte sângeroase în ultimele decenii. Deocamdată, liniștea e relativă. Dar pacea, așa cum spun și localnicii, pare încă departe.