În Republica Moldova este zi de doliu național în memoria celui care a luptat pentru visul unirii și libertății. Drapelul de stat a fost coborât în bernă pe întreg teritoriul ţării, iar la Palatul Naţional din Chişinău i-a fost adus un omagiu lui Ilie Ilașcu. Oficialități, veterani de război şi prieteni şi-au luat rămas-bun de la omul care şi-a dedicat viaţa pentru a apăra identitatea românească.
ANATOLIE CARAMAN veteran al războiului de pe Nistru: Şi ca să cunoaşteţi toţi, la Nistru nu s-a luptat pentru Republica Moldova, este o aberaţie, inventată tot de cei care ne-au asuprit. Ilie Ilaşcu nu a apărat Republica Moldova şi nici eu. Toţi am apărat identitatea naţională românească. Pentru valorile noastre sfinte, pentru limba noastră pe care au îmbrăcat-o oamenii noştri de ştiinţă în grafie latină!
Cei ce au fost martori la rezistenţa și lupta lui Ilie Ilaşcu pentru unirea țării şi-au luat rămas-bun cu durere şi lacrimi în ochi.
ANATOL ȚĂRANU, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova: Astăzi Ilie Ilașcu intră definitiv în ceea ce se numește panteonul eroilor naționali al românilor de pretutindeni, dar în primul rând al românilor din Basarabia. Și îi spunem astăzi lui Ilie, drum lin spre cer. Noi niciodată nu o să uităm faptele tale!
ALEXANDRU ARSENI, fost membru al Consiliului Suprem de Securitate: Vreau să vă spun că a fost o personalitate remarcabilă, un ostaș, un ofițer cu deminate, un om al cuvântului și a faptelor legate între ele.
MIHAI GHIMPU fost preşedinte al Parlamentului: Ilie Ilaşcu îmi este frate de luptă pentru neam şi ţară. Acesta este teritoriul românesc pentru care el şi-a dedicat viaţa. Nu în zadar spunea: "Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!
TEODORA ROTARU medic: Când l-am cunoscut pe Ilie Ilaşcu, demult, în tinereţe, era unul dintre cei mai activi, mai bărbătoşi care ne îndemna la eliberarea noastră, la lupta pentru a fi din nou pace. "Eu ştiu, tu nu te temi de moarte. Nu vei muri, iubite frate, le vede Dumnezeu pe toate, căci nu ai ucis şi nu ai păcate. Există pe pământ dreptate, vei fi din nou în libertate!"
Preşedintele Maia Sandu și oficiali din conducerea Republicii Moldova au ținut un moment de reculegere.
IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: Amintirea şi a dumnealui, şi a tuturor celor care au căzut, care şi-au pierdut casele, şi-au pierdut rudele - acesta trebuie să fie imboldul pentru noi, pentru că a fost un conflict indus de Federaţia Rusă. Trebuie să ajungem şi la momentul în care ţara să fie reîntregită şi asta o să facem.
Un moment emoționat a fost cel în care zeci de veterani ai războiului de pe Nistru au venit să-şi ia rămas-bun de la cel alături de care au luptat pentru libertate.
CONSTANTIN COVGRIG președinte, Mișcarea "Forța Veteranilor": Ar fi bine să înveșnicim memoria și numele lui Ilie Ilașcu. Să fie în manualele de istorie, să avem străzi, să avem monumente…
În cei 9 ani de detenție ilegală, Ilie Ilașcu a fost torturat si amenințat, însă nu și-a trădat țara. De aceea, sacrificiile lui nu trebuie uitate.
ALINA RADU jurnalistă: Ştiam cât de mult a suferi acolo în închisoare şi ştiam că anume pentru actele lui de curaj, pentru că trimitea aceste scrisori pe care unele dintre ele le publicam, era pedepsit acolo în închisoare prin întrevederile şi comunicarea lui cu familia. Cam de fiecare dată când se publica ceva, familia primea interdicţie de a avea o vizită măcar şi prin ecranul de sticlă.
ION IOVCEV, fost director al Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol: N-a cerut graţie, dar s-a adresat poporului român: "Te iubesc popor român". Sufletul lui să-şi găsească linştea că a avut o viaţă foarte zbuciumată, iar cauza lui să trăiască şi în şcolile din Republica Moldova, în manualele de istorie să se scrie mult despre această luptă pe care a dus-o Ilie Ilaşcu.
REPORTER: Daniela DANILOVA, Olga SARIVAN, Ana NEAMŢU