Social

Liber-profesioniștii din justiție vor achita peste 30.000 lei anual contribuții sociale

post-img
Liber profesioniștii din domeniul justiției
Sursa foto: bizlaw.md

Liber-profesioniștii care activează în domeniul justiției – avocați, notari, executori judecătorești, mediatori sau administratori autorizați – vor trebui să achite în 2026 contribuții sociale fixe de 30.966 de lei pe an, adică 2.580 de lei lunar.

Conform legislației, excepție fac pensionarii, persoanele cu dizabilități și alte categorii de plătitori specificate în lege. Ceilalți liber-profesioniști trebuie să completeze formularul IPC21 și să achite contribuția socială fixă anuală, stabilită de lege. Plata trebuie efectuată până la data de 25 a lunii următoare celei de gestiune.

Achitarea acestor contribuții le oferă profesioniștilor dreptul la toate prestațiile sociale prevăzute de lege, inclusiv pensii și indemnizații. Plata se face folosind codul ECO: 121310 – Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii, virate de persoanele fizice ce își desfășoară activitatea pe cont propriu.

Pentru informații suplimentare și accesarea serviciilor online, persoanele vizate pot consulta pagina oficială a Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS): www.cnas.gov.md.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter