Procuratura Anticorupție a confirmat pentru TVR Moldova că a fost făcută deja o expertiză a imaginilor video din iunie 2019 în care Vladimir Plahotniuc îi întinde lui Igor Dodon punga neagră în care ar fi fost între 600.000 și un milion de dolari.
„Confirmăm că a fost făcută o asemenea expertiză, însă este prematur să ne expunem asupra raportului de expertiză, întrucât acesta nu a fost examinat în cadrul cercetării judecătorești”, se menționează în răspunsul Procuraturii Antincorupție, evitând să spună rezultatele investigației.
În ultimele discuții cu jurnaliștii, Igor Dodon a invocat rezultatele unei expertize făcute în cazul imaginilor video din iunie 2019.
Pe 21 august, comentând declarațiile colegului său de bloc, Vladimir Voronin, despre cele 860.000 de euro în „culiocul nenorocit”, fostul președinte pro-rus a afirmat că există „expertize”, care demonstrează că imaginile sunt false.
„Există și expertize judiciare la aceste imagini, care demonstrează că ele au fost trucate. Noi nu le putem face publice, pentru că ele sunt ca probe în dosar. El le-am primit, există expertiza oficială că aceste imagini au fost tăiate”, a spus el.
Într-un interviu pentru hotnews.ro, fostul președinte pro-rus a spus că „totul a fost fabricat și montat”.
„[Expertiza – n.r.] arată că filmările nu sunt originale, că au fost trucate, montate. Atunci, de ce mai așteptăm? Așteaptă și judecata”, a spus el reporterului Hotnews.