Pe data de 8 octombrie 2025, salvatorii din raionul Căușeni au intervenit pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui accident rutier produs în satul Hagimus.
Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 15:34, fiind raportat că un automobil de model Honda CR-V a derapat de pe carosabil și s-a izbit într-un copac, din cauza vitezei excesive.
În urma impactului, două persoane au rămas blocate în interiorul mașinii. În scurt timp, la fața locului a intervenit o echipă de salvatori din cadrul Unității de salvatori și pompieri Căușeni, care au desfășurat lucrări de descarcerare de urgență.
Potrivit informațiilor IGSU, șoferul, un bărbat în vârstă de 32 de ani, a fost găsit în stare inconștientă, iar pasagerul, în vârstă de 37 de ani, era semiconștient, prezentând fracturi la membrele inferioare.
Victimele au fost extrase în siguranță din autoturismul avariat și preluate de un echipaj al Serviciului Asistență Medicală Urgentă Căușeni, fiind transportate la Spitalul Raional Căușeni pentru îngrijiri medicale.
Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.