Politic

Platforma DA acceptă invitația PAS de a-și uni forțele la alegerile din 28 septembrie

post-img
FOTO: Platforma DA și PAS

Platforma „Demnitate și Adevăr” și Partidul Acțiune și Solidaritate vor fi din nou parteneri politici. Printr-un comunicat de presă, Platforma DA anunță că, după consultări temeinice cu primarii, consilierii raionali și cei locali ai formațiunii, Consiliul partidului a decis să accepte invitația PAS de a-și uni forțele în alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

„Decizia nu a fost una simplă, dar necesară. A fost luată în contextul în care nu ne dorim dispersarea votului proeuropean, dar care ar asigura și o diversitate de opinii în viitorul parlament”, se spune în comunicatul Platformei DA.

„Nimeni din Platforma DA nu a dorit să-și asume riscul de a lua câteva procente în alegeri și anume aceste procente să nu fie suficiente pentru a avea o majoritate proeuropeană. Sperăm mult că gestul nostru va fi apreciat la timpul potrivit de toți cetățenii care-și doresc o Moldovă Europeană”, se mai spune în comunicat. Acesta a mai subliniat că experiența anterioară de creare a unui bloc electoral „nu a fost una simplă și ușoară”, tocmai de aceea se merge pe formula candidaturilor pe listele PAS.

Președintele PAS Igor Grosu a anunțat pe pagina lui de Facebook despre faptul că a purtat discuții în ultima perioadă cu Blocul „Împreună” și a propus reprezentanților acestora locuri eligibile pe lista noastră electorală. 

„Am primit răspunsul pozitiv al Platformei DA și le mulțumim că au acceptat propunerea noastră, și am luat act de refuzul Partidul Schimbării și LOC”, a precizat el.

La alegerile parlamentare din 2021, Partidul Acțiune și Solidaritate a acumulat peste 52% din voturi, în timp ce Platforma DA - puțin peste 2,3% din sufragii, nereușind să ajungă în Parlament.

La alegerile anterioare, cele două formațiuni au candidat sub forma unui bloc electoral, numit „ACUM Platforma Da și PAS”. După accederea în Parlament, blocul s-a destrămat, argumentându-se că acesta a fost creat doar în scop electoral.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter