Recomandări

Obiectiv Comun: Festivalul „CLASSFEST”, spectacole pentru toată lumea

post-img
Obiectiv Comun
Sursa foto: TVR MOLDOVA

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru și Film „ClassFest", ediţia a XI-a, a adunat participanţi din România, Franţa, Austria şi Polonia. De această dată, în prim-plan a fost secțiunea Teatru, iar tinerii actori au abordat teme actuale, cum ar fi relaţiile familiale, năzuinţele şi eşecurile adolescenţilor, dar şi problema părinţilor plecaţi la muncă. Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii Obiectiv Comun de la TVR Moldova.

„Programul din anul acesta ne-a bucurat foarte mult. Tinerii sunt interesați de probleme cotidiene şi au dorit să se adreseze unui public larg. Îi interesează viaţa în toate aspectele ei”, a afirmat DUMITRIȚA MAXIMCIUC-MÎRZA, șef Catedra Studii Teatrale și Scenografie AMTAP.

Deşi festivalul nu este unul competitiv, conform organizatorilor, spiritul competiţiei este prezent şi constituie o motivaţie pentru actorii care tind să evolueze, să facă comparaţie, să comunice, să împrumute şi să facă schimb de idei.

„Fiecare ţară îşi are modelul său de lucru, iar noi avem ocazia să cunoaştem diverse perspective, să înţelegem alt punct de vedere, alt mod de lucru. Toate aceste lucruri ne ajută să evoluăm personal”, a spus NARCIS BLIDERAN, student din cadrul Universităţii de Arte din Târgu Mureș.

Deşi publicul de astăzi este atras de platformele de entertainment şi de socializare, vine la teatru pentru emoţie, au conchis invitaţii.

„O luptă pe care o ducem noi, regizorii şi actorii, e durata atenţiei. E foarte greu să faci spectacole de 3 ore, ca lumea să stea cu ochii ţintiţi spre scenă, dar colegii de la Chişinău au reuşit, cu un spectacol de 2 ore şi 20 de minute”, a spus CLAUDIU PANAITESCU, student din cadrul Universității de Arte din Târgu Mureş. Emisiunea poate fi urmărită aici.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter