Reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova, împreună cu cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au participat în România la două activități informativ-preventive desfășurate în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității poliției române și moldovene în domeniul prevenirii criminalității, inclusiv a infracționalității transfrontaliere’’.
Evenimentele s-au desfășurat în municipiile Iași și Pașcani, unde au participat aproximativ 30 de polițiști din cadrul celor două instituții beneficiare.
Potrivit poliției activitățile au avut drept scop apropierea de comunitate și în special de copii, prin oferirea de sfaturi și recomandări preventive, promovarea instituției poliției și familiarizarea cu meseria de polițist.
Acțiunile comune au contribuit la armonizarea practicilor în domeniul prevenirii criminalității din România și Republica Moldova, asigurând totodată un cadru propice pentru schimb de expertiză și bune practici între reprezentanții celor două structuri de poliție din regiunea transfrontalieră România-Republica Moldova.
Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Comun România–Republica Moldova 2014–2020.