Serviciul Fiscal de Stat (SFS) menționează că 9 330 contracte de locațiune au fost înregistrate la SFS în patru luni ale anului 2025. Încasările la impozitul pe venit – în creștere cu 30,5%
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 30,5% în perioada ianuarie-aprilie 2025 și constituie 29,7 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2024.
Urmare a acțiunilor de conformare voluntară și informare, în perioada ianuarie-aprilie 2025 au fost identificate 629 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile.
De asemenea, au fost efectuate controale la 89 persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget: plăți de bază în sumă de 225,9 mii lei, majorare de întârziere în sumă de 9,7 mii lei și aplicată amendă în mărime de 12,2 mii lei.
Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie și/sau în folosință proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale aferent veniturilor obținute
Contractul de locațiune trebuie să fie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 7 zile de la data încheierii acestuia. Impozitul se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs.