Creștinii din întreaga lume au participat la slujbe prilejuite de Nașterea Domnului Iisus Hristos. Credincioșii din regiuni afectate de război au înfruntat pericole și și-au făcut timp pentru a intra în biserică, unde s-au rugat pentru un viitor mai bun.
Patriarhul catolic al Ierusalimului a oficiat slujba consacrată zilei Nașterii Domnului Iisus Christos, chiar în Biserica Nativități, din Betleem. Biserica a fost ridicată pe locul în care se spune că a fost ieslea în care s-a născut Iisus Hristos.
Și în alte locuri din Orient în care trăiesc comunități importante de creștini au avut loc slujbe religioase, relatează TVR Info.
Crăciun în libertate, în Siria
Creștinii din Siria s-au adunat în biserici pentru a sărbători primul Crăciun de după căderea dictaturii de 54 de ani a familiei Assad. Slujbele au avut loc la puțin timp de la o serie de proteste ale comunității creștine care cere mai multă protecție din partea noilor autorități de la Damasc.
Creștinii din Irak, nesiguri în ceea ce privește viitorul lor
Una dintre cele mai vechi comunități creștine din lume este în nordul Irakului. Oamenii de acolo duc tradiția creștină încă de pe vremea lui Iisus Hristos, însă în anii din urmă ei se tem tot mai mult pentru siguranța lor.
”Viitorul minorităţilor de aici? Ce pot spune? Este o provocare. Este dificil pentru că, din când în când, unii oameni fac lucruri care îi forţează pe alţii să plece. Localitatea era plină de oameni. Dar acum, aproape 1.100 de familii au plecat. Este un dezastru”., a spus un bărbat.
Slujbă de Crăciun și alarme aeriene în Ucraina
Și în Europa, nașterea lui Iisus Hristos a fost sărbătorită în locuri marcate de război sau de alte dezastre.
În bisericile din Ucraina sunt mulți oameni în vârstă, copii și femei, pentru că bărbații în putere sunt în mare parte pe front.
”Această sărbătoare nu este despre bucurie, ci despre a fi uniţi. Credeam că e bine să avem un motiv că astăzi să ignorăm sirenele aeriene, chiar dacă nu le putem evita de tot. Este o nelinişte în noi. ”, a spus o ucraineancă.
Slujbă în Catedrala Notre Dame
Catedrala Notre Dame din capitala Franței a fost plină de oameni care au așteptat cu bucurie și speranță slujba de Nașterea Domnului Iisus Hristos, oficiată de arhiepiscopul Parisului. Celebra catedrală a fost redeschisă la începutul acestei luni, la peste cinci ani de la incendiul care a distrus-o aproape în totalitate.