Politic

Mihai Popșoi: „Oricât de greu ne-a fost, am știut mereu că putem miza pe sprijinul României”

post-img
Conferință de presă susținută de ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și ministrul afacerilor externe al României, Emil Hurezeanu

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a mulțumit, joi, României pentru sprijinul constant, în special în contextul crizei energetice și de securitate în regiune cu prilejul vizitei omologului său român, Emil Hurezanu, la Chișinău.

„În momente complicate prin care trece țara noastră, atunci când unii încearcă să ne facă viața mai grea, să ne pună piedici, alții, cum este România, un stat frate pentru R. Moldova, a fost mereu alături și a mers în întâmpinare, nu doar în cadrul bilateral, dar fiind și un profesor cert și un principal aliat și avocat al R. Moldova la Bruxelles, în capitalele europene și peste tot unde există această ocazie”, a declarat ministrul Mihai Popșoi în cadrul unei conferințe susținute împreună cu oficialul român.  

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a apreciat de asemenea succesul recent al diplomației române, mai ales prin aderarea României la spațiul Schengen, un rezultat considerat „impresionant”. 

De asemenea, Popșoi a menționat proiectele semnificative derulate de România în sprijinul R. Moldova, cum ar fi interconectarea infrastructurii energetice, construcția de poduri peste Prut și inițiativele din cadrul programului „Satul European”, care au avut un impact direct asupra comunităților din Republica Moldova.

„În condițiile complicate prin care trece R. Moldova, prietenii se recunosc la nevoie, iar România a fost și va fi mereu cel mai fidel prieten și frate al R. Moldova. Oricât de greu ne-a fost, am știut mereu că putem miza pe sprijinul României. De aceea, ne bucurăm să-l avem pe domnul ministru astăzi la Chișinău, în prima sa vizită bilaterală. Suntem convinși că în acest an vom reuși, nu doar în dialogul bilateral să păstrăm această dinamică extraordinară, dar și în contextul procesului de integrare europeană”, a adăugat Mihai Popșoi.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter