Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare se alătură procesului de fuziune anunțat acum o lună de Partidul Liga Orașelor și Comunelor și Partidul Național Liberal. Cele trei formațiuni își propun să creeze un singur partid de orientare național-liberală și proeuropeană. Potrivit reprezentanților CUB, noul proiect ar urma să contribuie la construirea unui model de dezvoltare pentru Republica Moldova, bazat pe fapte, competență și rezultate.
„Coaliţia pentru Unitate şi Bunăstare se alătură Ligii Oraşelor şi Comunelor şi Partidului Naţional şi Liberal în procesul de fuziune iniţiat de cele două formaţiuni politice şi propune constituirea unei platforme național liberal sub egida căruia să se desfăşoare procesul de fuziune şi la care sperăm să adere şi alte formaţiuni politice precum şi reprezentanţi ai societăţii civile în dorinţa de a crea o nouă dreaptă europeană”, a spus VICTOR ŢĂRNĂ, preşedinte interimar, CUB.
La începutul luni septembrie, Liga Oraşelor şi Comunelor şi Partidul Naţional Liberal au anunţat public despre intenția de a fuziona într-o singură formaţiune politică.