TV Network
Canalele TVR
Politic

UE prelungește sancțiunile împotriva a 80 de persoane implicate în acțiunile hibride ale Rusiei

post-img
Consiliul Uniunii Europene

Uniunea Europeană prelungește cu încă un an sancțiunile împotriva persoanelor și entităților implicate în acțiuni destabilizatoare atribuite Rusiei. Măsurile restrictive vor rămâne în vigoare până la 9 octombrie 2027, în contextul în care autoritățile europene avertizează asupra intensificării activităților hibride îndreptate împotriva UE și a statelor sale membre.

Decizia Consiliului UE vizează, în special, activități precum manipularea și ingerința informațională străină (FIMI), dar și alte acțiuni considerate parte a campaniilor hibride ale Rusiei.

În prezent, regimul de sancțiuni se  aplică  în cazul a 80 de persoane și 20 de entități, dintre care cinci sunt cetățeni ai R. Moldova: Anatolii Prizenco, Iurie Neculiti, Ivan Neculiti, Dmitri Buimistru și Veaceslav Valico. 

Persoanele și entitățile incluse pe lista de sancțiuni au activele înghețate, iar cetățenilor și companiilor din UE le este interzis să le pună la dispoziție fonduri, active financiare sau resurse economice. În cazul persoanelor fizice se aplică și interdicția de a intra sau de a tranzita teritoriul Uniunii Europene.

Cadrul de sancțiuni a fost instituit în octombrie 2024 și îi vizează pe cei implicați în acțiuni și politici care, potrivit UE, subminează valorile fundamentale ale Uniunii și ale statelor sale membre, precum și securitatea, stabilitatea, independența și integritatea acestora.

Regimul se aplică inclusiv persoanelor și entităților responsabile de activități hibride desfășurate de Rusia împotriva unor state din afara UE și a organizațiilor internaționale.

În concluziile adoptate în iunie 2026, liderii UE au condamnat atacurile hibride recente și au avertizat asupra campaniilor persistente desfășurate de actori ostili, în special Rusia și Belarus.

Consiliul European a cerut statelor membre să-și consolideze capacitatea de a rezista unor astfel de acțiuni, să-și sporească nivelul de pregătire și să protejeze infrastructura critică.

Bruxelles-ul anunță că va continua să folosească instrumentele disponibile pentru prevenirea, descurajarea și contracararea acestor acțiuni.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter