„NATO a propus pentru Ucraina un mecanism mai simplificat și mai accelerat, dar în schimb NATO a vorbit de la Summitul de la Vilnius despre ușile deschise, fapt realizat de către Suedia, iar acum vorbește despre o punte instituțională între NATO și Ucraina,” a menționat politologul, Victor Juc, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.
„Aș vrea să punctez asupra faptului că retorica Ucrainei comparativ cu Summitul de la Vilnius de anul trecut s-a schimbat. Dacă anul trecut Ucraina solicita suscitare, invitație acceptați-ne așa cum suntem, noi apărăm Europa, democrația, lumea de invazia Federației Ruse, acum la Summitul de la Washington, poziția Ucrainei s-a schimbat: ajutați-ne ca să supraviețuim, ajutați-ne ca să ne apărăm, iar în raport cu NATO vom deveni stat membru plenipotențiar după finalizarea războiului. NATO a propus pentru Ucraina un mecanism mai simplificat și mai accelerat, dar în schimb NATO a vorbit de la Summitul de la Vilnius despre ușile deschise, fapt realizat de către Suedia, iar acum vorbește despre o punte instituțională între NATO și Ucraina. Anume prin această punte instituțională care urmează să fie omologată și legiferată și Ucraina va realiza integrarea euroatlantică plenipotențiar, dar după încheierea războiului, deoarece este clar ceea nu doreau ucrainenii să înțeleagă nici la Summitul Comunității Politice Europene care a avut loc la Chișinău pe 1 iunie 2023 și nici de la Summitul de la Vilnius care a urmat într-o perioadă relativ scurtă de la întrunirea de la Chișinău,” a opinat Victor Juc.
Potrivit lui Victor Juc, ucrainenii considerau că ei pot să devină stat membru în condițiile războiului și ei nu înțelegeau un singur lucru că, pentru a deveni stat membru este nevoie de acceptul tuturor statelor membre.
„Or, este clar că cel puțin un stat membru actualmente, adică Ungaria se pronunță în potriva ca Ucraina să devină stat membru euroatlantic din cauza că se află în condițiile războiului. În cazul dat nu contează că Ungaria s-a opus Ucrainei în apropiere de UE, în raport cu NATO este foarte simplu, nu dorim escaladarea războiului, nu dorim transferarea războiului pe teritoriul NATO și prin urmare Ucraina nu poate să devină stat membru. Însă, o apropiere prin această punte instituțională, Ucrainei i s-a acordat și i s-a promis că după victoria războiului cu Federația Rusă, imediat va fi acceptată în calitate de stat membru plenipotențiar,” a menționat Victor Juc.
Emisiunea poate fi vizionată în continuare: