Justiție

Fostul ginere al lui Pavel Voicu a atacat în instanță decizia ANI privind averea nejustificată

post-img
Pavel Voicu și Adrian Gologan

Adrian Gologan, fostul ginere al lui Pavel Voicu, a contestat în instanță actul de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), prin care inspectorii de integritate au stabilit existența unei averi nejustificate de peste 2,5 milioane de lei.

Potrivit informațiilor publicate pe portalul național al instanțelor de judecată, la data de 6 mai 2026, la Curtea de Apel Centru a fost înregistrat dosarul civil „Gologan Adrian vs. Autoritatea Națională de Integritate", care vizează controlul legalității actelor administrative emise de ANI.

La începutul lunii aprilie, TVR Moldova a relatat că ANI a constatat diferențe semnificative între veniturile declarate și bunurile deținute de Adrian Gologan și fosta sa soție. Potrivit inspectorilor de integritate, averea cu caracter nejustificat identificată se ridică la peste 2,5 milioane de lei. Rise.md a scris că Adrian Gologan este fostul ginere al lui Pavel Voicu, fost consilier și ministru al lui Dodon.

Sesizarea inițială, înregistrată la ANI în octombrie 2024, a vizat veniturile declarate de Adrian Gologan pentru 2019, inclusiv donațiile primite la nunta sa, estimate la aproximativ 4 milioane de lei. În același an, Gologan a declarat achiziția unui bun imobil și a două autoturisme Volkswagen Passat.

Potrivit actului de constatare, Adrian Gologan și familia sa au raportat în 2019 donații de peste 4 milioane de lei primiți cu ocazia nunții organizate în septembrie 2019 la Localul „Capitoles Park" din Chișinău.

Adrian Gologan a declarat că cei aproximativ 350-380 de invitați au contribuit financiar, cu sume variind între 250 și 12.000 de euro, iar nașii au oferit circa 10.000 de euro. În plus, până la nunta din septembrie 2019, familia a primit patru transferuri din Rusia în valoare totală de 272.658 de lei de la rude apropiate.

În cadrul controlului averii, ANI a verificat documente oficiale, inclusiv informații de la Agenția Servicii Publice și Registrul de Stat al Transporturilor. Rezultatele au arătat că familia Gologan a dobândit și ulterior înstrăinat mai multe autoturisme - Skoda Octavia, două Volkswagen Passat, Lexus NX 300h, Mercedes CLS 250 D, BMW, Audi - precum și mai multe bunuri imobile.

În urma verificărilor, ANI a constatat că diferențele dintre venituri și cheltuieli se ridică la: 2020 - 180.236 de lei; 2021 - 2.184.690 de lei, inclusiv pentru achiziția unui loc de parcare; 2023 - 149.466 de lei, pentru achiziția unui BMW 530E XDRIVE.

În vederea confiscării averii nejustificate, cauza se va transmite instanței de judecată. După rămânerea definitivă a actului de constatare, persoana supusă controlului va fi decăzută din dreptul de a exercita anumite funcții pentru o perioadă de 3 ani.

Citește și: Pavel Voicu, fost consilier și ministru al lui Dodon, a intrat în colimatorul ANI

Gologan a plecat din structurile de forță în februarie 2024, când și-a depus și ultima declarație de avere. Ulterior s-a angajat la Organizația de Pază Premium Security Grup, despre care anterior presa a conectat-o la familia Voicu. Acolo activează și soția deputatului Voicu, Stela. Într-un răspuns pentru RISE, Voicu a declarat:„compania respectivă nu îmi aparține, însă, (…) cu familia proprietarului ne cunoaștem, iar soția, în scopul diversificării activității sale, a decis să desfășoare o activitate suplimentară”.

În prezent, ANI verifică și averea deputatului Voicu.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter