Actualitate

Senatul SUA a adoptat o rezoluție în care s-a stipulat că Republica Moldova trebuie susţinută pe calea integrării europene, prin asistenţă financiară şi tehnică

post-img
Senatul SUA
Sursa foto: New York Times

Senatul Statelor Unite ale Americii a adoptat o rezoluție în care s-a stipulat că Republica Moldova trebuie, în continuare, susţinută pe calea integrării europene, prin asistenţă financiară şi tehnică. Reprezentaţii Senatului au mai reiterat faptul că Statele Unite ale Americii sunt gata să ofere armament Republicii Moldova, dacă vor avea o cerere din partea Chişinăului.

Senatorii americani apreciază efortul  autorităţilor din Republica Moldova pentru aderarea ţării la blocul  comunitar european, iar reformele înfăptuite în ultimul an demonstrează  acest lucru, se arată în rezoluţie. Congresul american condamnă, din  nou, provocările și acțiunile agresive ale Federației Ruse în regiunea  transnistreană şi a făcut apel la partenerii internaţionali să se  alăture Statelor Unite în acordarea imediată a asistenței financiare şi  umanitare în sprijinul Republicii Moldova.

„În  ultimul an, Guvernul Republicii Moldova și societatea civilă s-au  angajat într-o reformă semnificativă a sistemului de justiție și au  promovat buna guvernare și stabilitatea economică. Republica Moldova  și-a depus oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană, semnalând  angajamentul față de valorile democratice și statul de drept. Congresul  solicită Guvernului Statelor Unite să continue să ofere Republicii  Moldovei sprijin financiar și tehnic semnificativ”, se arată în rezoluţia adoptată.

Pe  21 mai, un grup de congressmani americani, aflaţi într-o vizită de  lucru la Chişinău, au declarat că Statele Unite ale Americii sunt gata  să ofere armament Republicii Moldova dacă va exista o cerere din partea  autorităţilor. 

Oficialii americani au confirmat că au votat un pachet de  sprijin pentru Ucraina şi Republica Moldova, în valoare totală de 40 de  miliarde de dolari.

MICHAEL M. MCCAUL senator SUA: „Suntem pregătiţi să contribuim la înarmarea Republicii Moldova, dacă acest lucru ni se va solicita. Planurile Rusiei pot privi Republica Moldova şi Georgia, care nu sunt  ţări sub umbrela articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic”.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter