Prim-ministrul interimar al României și președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, și-a întrerupt vizita la Chișinău și a decis să revină de urgență în țară, după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. Bolojan urma să participe, duminică, 14 iunie, la Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), organizat în Republica Moldova, potrivit surselor G4Media.
Ilie Bolojan se află în vizită vizită în Republica Moldova, unde urma să aibă întrevederi cu reprezentanții instituțiilor statului. Premierul interimar urma să participe și la congresul partidului de guvernământ PAS.
În dimineața zilei de duminică, 14 iunie, premierul interimar Ilie Bolojan a scris pe pagina sa de Facebook că a luat act de decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. Bolojan a afirmat că nici conducerea PNL, nici el personal nu au fost informați în prealabil despre această decizie, pe care o consideră „un act ostil” și „o evidentă încercare de rupere a PNL”.
Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD. Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială. În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a scris Ilie Bolojan pe Facebook.
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat duminică dimineață că l-a desemnat pe liberalul Adrian Veștea pentru formarea unui nou Guvern, după ce europarlamentarul Eugen Tomac și-a depus mandatul.
Citește și: Premierul României, Ilie Bolojan, efectuează o vizită oficială în Republica MoldovaCitește și: Cine este Adrian Veștea, propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
Adrian Veștea are 52 de ani și face parte din conducerea PNL, fiind prim-vicepreședinte al partidului condus de premierul demis Ilie Bolojan.