Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut marți, la Strasbourg, întrevedere cu David Meyer, Președintele Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO).
GRECO este organism al Consiliului Europei care monitorizează prevenirea și combaterea corupției în statele membre. Republica Moldova este membră din 2001 și este evaluată periodic.
Interlocutorii au discutat implementarea de către autoritățile de la Chișinău a reformelor din domeniul justiției, integrității și combaterii corupției. Președinta Maia Sandu a reiterat că acestea sunt priorități fundamentale pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană și angajamentelor de consolidare a statului de drept.
Președinta Maia Sandu efectuează în această săptămână vizite la Parlamentul European, în Țările de Jos și la Praga, Republica Cehă, unde va participa la conferința Globsec, prilejuri cu care va promova interesele cetățenilor, parteneriate pentru securitatea și dezvoltarea Republicii Moldova și aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
Maia Sandu a fost desemnată membru de onoare al Ordinului European de Merit, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Strasbourg, în Parlamentul European. Noua distincție a fost insituită de legislativul european pentru personalități din diverse domenii considerate contribuitori la integrarea europeană și promovarea valorilor democratice. În discursul său, Maia Sandu a declarat că ordinul aparține, în realitate, cetățenilor Republicii Moldova care au ales parcursul european, în pofida presiunilor și amenințărilor venite din partea Rusiei.