Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a înmânat astăzi, în cadrul unei ceremonii festive, Premiul Național.
Potrivit unui comunicat al Președenției R. Moldova, șefa statului i-a felicitat pe cei 11 laureați ai ediției din acest an, subliniind că Republica Moldova are nevoie de oameni dedicați, care, prin înțelepciunea, creativitatea și perseverența lor, inspiră întreaga societate.
„Premiul pe care îl primiți astăzi este și o chemare – o chemare de a continua să inspirați, să formați, să împărtășiți din experiența dumneavoastră celor mai tineri. Pentru că avem nevoie de generații care să creadă în puterea lucrului bine făcut”, a menționat Președinta Maia Sandu.
Citește și: 11 personalități din cultură, știință, artă și sport au fost recompensate cu Premiul Național 2025Premiul Național este acordat, anual, persoanelor care au obținut performanțe în artă, știință, literatură, cinematografie, cultură, medicină și sport. Distincția include o diplomă, o medalie și o recompensă financiară de 100 de mii de lei.
Lista laureaților poate fi consultată aici.