În România este marcată azi Ziua Eroilor. În București a fost organizată o ceremonie specială la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, la care a participat și președintele Nicușor Dan.
Nicuşor Dan a făcut apel la unitate şi solidaritate de Ziua Eroilor, la primul eveniment la care a participat în calitate de preşedinte al României. La ceremonia de la Monumentul Ostaşului Necunoscut, în Parcul Carol din Capitală, şeful statului a îndemnat la construirea unei Românii ancorate în spaţiul european şi euroatlantic, care oferă siguranţă şi prosperitate.
Ziua Eroilor este o sărbătoare naţională dedicată cinstirii memoriei celor căzuţi, de-a lungul istoriei, pe câmpul de luptă pentru apărarea ţării.
În discursul său, Nicușor Dan și-a exprimat bucuria că acesta estre primul eveniment oficial la care participă în calitate de președinte al României și a subliniat că țara noastră, liberă, democratică, europeană nu s-ar fi putut construi fără sacrificiul înaintașilor noștri.
Șeful statului a făcut și un apel la unitate, subliniind că istoria ne arată că doar prin solidaritate autentică putem înfrunta cu îndrăzneală provocările prezente și viitoare.
„Lor le datorăm respect și întreaga noastră recunoștință! Suntem o națiune care a luptat și continuă să lupte pentru idealurile sale. Suntem o națiune care s-a consolidat prin personalitățile care au contribuit la constituirea statului român modern și prin dăruirea multora care, deși rămași eroi necunoscuți ai istoriei noastre, au dat totul pentru independența și libertatea României. Astăzi, când cinstim jertfa celor care au luptat pentru România, avem datoria nu doar să ne amintim, ci să ducem mai departe ceea ce au început: o țară demnă, unită și respectată. Eroii noștri au căzut la datorie pentru libertate, pentru demnitate și pentru unitate. Pentru un viitor care nu se negociază la marginea istoriei, ci se construiește durabil în inima Europei. Avem responsabilitatea să continuăm acest drum” – a declarat președintele țării.
Șeful statului a subliniat că este important „să lăsăm deoparte ceea ce ne separă și să ne concentrăm pe ceea ce ne apropie. Trecutul ne arată că doar prin solidaritate autentică putem înfrunta cu îndrăzneală provocările prezente și viitoare”, a subliniat președintele.