Economic

„În avans”. Șeful Energocom a spus cum va rezolva problema facturilor umflate la gaze

post-img
Buzatu Eugeniu
Sursa foto: bani.md

Eugeniu Buzatu, directorul general interimar al Energocom, a declarat, la o emisiune de la Moldova1, că facturile emise cu indicii eronați vor fi corectate, iar sumele achitate în plus de consumatori nu vor fi pierdute. Potrivit acestuia, facturarea se face exclusiv în baza datelor transmise de operatorii de distribuție, iar neconcordanțele apărute în ultima perioadă urmează să fie ajustate.

Buzatu a explicat că consumul va fi recalculat de operatorii de distribuție, iar consumatorii pot verifica sau corecta indicii contorului prin intermediul portalului MyEnergocom, încărcând inclusiv fotografii cu contorul.

„Toate plățile efectuate de consumatori, inclusiv de cei care au avut majorări neîntemeiate, urmează a fi reflectate în facturile ulterioare. Deci, banii nu se vor pierde, vor fi considerați ca achitare în avans”, a declarat directorul. 

Consumatorii sunt îndemnați să verifice periodic datele din cabinetul personal și să semnaleze orice neconcordanță pentru o facturare corectă.

Săptămâna trecută, Ministerul Energiei a convocat o ședință după ce circa 30.000 de consumatori au raportat probleme la facturile la gaze naturale pentru lunile august, septembrie și octombrie 2025. 

Citește și: Consum exagerat și erori în facturile la gaze: Ministerul Energiei a convocat o ședință urgentă

Ministrul Dorin Junghietu a declarat că fenomenul a fost intens reflectat în spațiul public și a subliniat că „ministerul nu va tolera încălcarea principiului transparenței”.

Tot el a cerut explicații pentru creșterea cu aproximativ 33% a numărului de consumatori trecuți în regim de plată fixă într-o singură lună și pentru problemele tehnice care îi obligă pe cetățeni să meargă fizic la ghișee pentru transmiterea indicilor.

SA Energocom a precizat că facturile sunt emise exclusiv pe baza datelor transmise de operatorii de distribuție.

Ministrul Energiei a precizat că o parte din erori au fost cauzate de imposibilitatea operatorilor de distribuție de a accesa apartamentele unor consumatori din Chișinău pentru citirea contoarelor. În aceste situații, facturile sunt emise pe baza unor estimări, ceea ce poate genera diferențe semnificative.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter