„Pentru noi, pentru România, integrarea europeană a fraților și a surorilor de peste Prut reprezintă un obiectiv național de politică externă de la care nu avem voie să ne abatem, ” a declarat Secretarul General Adj. al NATO, Mircea Geona în mesajul de felicitare cu ocazia Zilei Independenței R. Moldova.
Prin mesajul său, Mircea Geoană reiterează angajamentul și sprijinul României față de integrarea europeană a Republicii Moldova:
„Acum doi ani, Uniunea Europeană a acordat Republicii Moldova statutul de candidat. A fost momentul care a confirmat traiectoria europeană și dorința moldovenilor de a face parte din familia europeană.
De Ziua Independenței Republicii Moldova, este nevoie să transmitem un mesaj clar de susținere și sprijin a proiectelor și obiectivelor Republicii Moldova. Pentru noi, pentru România, integrarea europeană a fraților și a surorilor de peste Prut reprezintă un obiectiv național de politică externă de la care nu avem voie să ne abatem, ” a scris oficialul pe pagina sa oficială de Facebook.