Extern

Borrell a promis un sprijin continuu din partea UE pentru Ucraina

post-img
Şeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski
Sursa foto: twitter

Şeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat duminică, în timpul unei vizite la Kiev, că Ucraina are nevoie de mai mult ajutor militar şi a promis un sprijin continuu din partea UE, relatează Reuters citat de medifax.ro.

„Ucraina are nevoie de mai multe capacităţi şi are nevoie de ele mai repede”, a spus el într-o declaraţie postată pe X. El a spus că a discutat despre „asistenţa militară continuă a UE” în timpul primei sale întâlniri personale cu ministrul apărării, Rustem Umerov.

„Pregătim angajamente de securitate pe termen lung pentru Ucraina”, a adăugat Borrell.

Săptămâna aceasta, Agenţia Europeană de Apărare a declarat, ca răspuns la întrebările adresate de Reuters, că şapte ţări UE au comandat muniţie în cadrul unui program de achiziţii pentru a face rost de obuze de artilerie de care Ucraina are nevoie urgent şi pentru a reface stocurile occidentale epuizate.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter