Oamenii legii anunță arestarea a trei bărbați bănuiți de șantajarea cu 400.000 de dolari în bitcoini a unui om de afaceri din Dubăsari, pe care l-au răpit și transportat în Polonia.
În Polonia, omul de afaceri urma să le dea acces celor trei bănuiți la portmoneul electronic.
O parte din bani ar fi urmat să fie destinați organizației criminale „Kitaeț”. Altă parte din bani urmau să fie plătiți de victimă pentru o pretinsă compensare a unor lucrări prestate de victimă de care cei din spatele bănuiților nu au fost mulțumiți.
Portmoneul electronic nu a fost de găsit Polonia, iar cei doi au luat calea spre Serbia, din nou prin constrângerea victimei să îi însoțească – ca să intre în posesia portmoneului electronic cu bitcoini.
După ce au fost denunțați de victimă, bănuiții au fost opriți și reținuți la ieșirea din R. Moldova prin Leușeni, cu sprijinul polițiștilor de la Inspectoratul din Dubăsari și al angajaților „Fulger.”
Suspecții sun din Anenii Noi și Dubăsari, au vârste de 39 și 43 de ani, iar anterior au făcut pușcărie.