Ministerul Apărării a infirmat, miercuri dimineață, traversarea spațiului aerian al României de către o rachetă a Rusiei care a vizat regiunea ucraineană Cernăuți, așa cum susțin Forțele Armate ale Ucrainei.
„Autoritățile militare române au fost informate de cele ucrainene despre faptul că, în jurul orei 7.30, o rachetă a forțelor Federației Ruse, care ar fi avut impactul în regiunea Cernăuți, Ucraina, ar fi evoluat prin spațiul aerian al Republicii Moldova și, pentru aproximativ două minute și prin spațiul aerian al României, în zona de nord, în proximitatea localității Darabani”, se spune într-un comunicat Ministerului Apărării Naționale al României.
Conform datelor de monitorizare ale sistemelor de supraveghere aeriană ale României și din cele furnizate de mijloacele țărilor NATO, care suplimentează monitorizarea în zona de responsabilitate a României, precizează sursa citată, nu a fost confirmată traversarea spațiului aerian românesc.
Structurile competente ale Ministerului vor continua să cerceteze această situație, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor, potrivit comunicatului citat.
Forțele Armate ale Ucrainei au transmis miercuri dimineață că una dintre rachetele de croazieră pe care Rusia le-a folosit pentru a ataca Ucraina în noaptea de miercuri, 25 decembrie, a zburat dinspre Republica Moldova și ar fi survolat și teritoriul României.
Citește de asemenea: