Justiție

MAE, după trimiterea în judecată a fostei ambasadoare în Suedia: „Nu comentăm dosarele în curs”

post-img
Instituția a menționat că nu comentează dosarele aflate în curs de examinare.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a venit cu o reacție oficială după ce fosta ambasadoare a Republicii Moldova în Regatul Suediei, Liliana Guțan, a fost trimisă în judecată pentru abuz de putere și de serviciu. Instituția a menționat că nu comentează dosarele aflate în curs de examinare.

„Aspectele ce țin de procesul penal sunt de competența exclusivă a organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, care vor examina cauza și vor stabili circumstanțele în conformitate cu legislația în vigoare”, a precizat MAE într-un comunicat.

Citește și: Fostă ambasadoare a R. Moldova în Suedia, pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu

Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în Regatul Suediei, Liliana Guțan, ar fi introdus în evidențele contabile ale misiunii diplomatice date false privind prezența sa la locul de muncă, precum și mai multe cheltuieli personale, cauzând un prejudiciu bugetului Ministerului Afacerilor Externe de aproximativ 276.000 de lei.

Lilia Guțan a fost numită ambasadoare a Republicii Moldova în Suedia pe 19 septembrie 2022. Ea a fost rechemată din Suedia în aprilie 2025. Guțan este diplomată de carieră, cu o experiență de 15 ani de activitate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter