Actualitate

La aproape 80 de ani, mătușa Paraschița este cel mai fidel cititor al bibliotecii din Ciulucani

post-img
Mătușa Paraschița

Citește cărți, în loc să se plângă pe anii grei, dar și să-i treacă vremea mai ușor. Mătușa Parascovia, din Ciulucani, Telenești, la aproape 80 de ani, are o obișnuință plăcută - din când în când, trece pe la biblioteca din sat.

PARASCOVIA CORMAN, locuitoare a satului Ciulucani, r. Telenești: „Dacă picioarele le mai miști, că tare mă dor. Dacă mă pornesc cu cârja, mă duc, vin.” Drumul până acolo îi ia cam o oră. INA MATEI, bibliotecară, s. Ciulucani, r. Telenești: Își ia mai multe cărți, 5-6. Le răsfoiește aici pe loc, alege singură. Are acces liber la raft.

- Spre deosebire de unii tineri, vine mai des?

- Da! Vine mult mai des. Ne comunică despre ceea ce a citit în cărți. Este un utilizator plăcut și ai ce discuta cu dumneaei. După ce și-a ales ce-a vrut, o ia încetișor spre casă, că și acolo are cărți. „Băiețelul în pijama” l-am citit de trei ori. Mă gândeam cum a pierdut băiatul, pentru că, tatăl lui l-a pierdut. M-am regăsit și eu cu ale mele probleme că nu i-am dat la fetiță tabletă.” În viață a avut de toate. Am trei copii îngropați. Primele două mai mici. Una de jumătate de an, cealaltă de doi ani jumătate. Cea mai mare i-am dat o pastilă pe care nu i-am dat-o corect. Eu mi-am omorât copilul, închipuiți-vă. Al treilea băiat la 46 ani, are șapte ani de când e mort.” De cum a ieșit la pensie, cărțile o ajută să-i mai treacă din dureri. Asta s-a început de la scârbele mele. Dacă citeam o carte mă gândeam că sunt și mai îndurerați decât mine. Trebuie să mergem înainte cu viața.” Chiar dacă are o problemă de sănătate, nu se lasă de citit.Când m-am dus deja a fost târziu. Nu a fost cu succes operația. Eu totuși avea să păstrez ochiul. Mi-au spus că te operăm, dar numai să-ți curățim că-mi creștea ceva pe ochi.” Iar atunci când ceva nu-i iese, nu se dă bătută, cu una-cu două. Parcă ceva nu înțeleg. Îi pun un semn și mă apuc de altă carte.” Acest frumos obicei îl are din tinerețe.

Puneam copilul să-l adorm, legănam. Dacă citeam două-trei pagini nu pierdeam timpul degeaba.” Mătușa Paraschița este cel mai vârstnic cititor al bibliotecii din sat.O carte am citit-o într-o zi. Era o sărbătoare. Am citit ziua și seara am terminat că nu aveam răbdare să o termin. „Donul Liniștit” e în trei volume și sunt cărți groase, le-am citit. Sunt multe, nu le mai știu. Citesc și de rugăciuni, la biserică mă duc, îmi place să citesc toate acestea.” Când face o scurtă socoteală, pe an citește vreo sută de cărți. Vârsta pe care o are îi permite să găsească niște cuvinte pentru cei mai tineri.I-aș sfătui să citească. Multe înveți din carte, dacă știi să o prețuiești, dar ei acum nu prea vor.” ALEXANDRU LEAHU, jurnalist TVR Moldova: Nu trebuie să uităm că, cititul niciodată nu îngrașă și nu are cum să ne facă rău, iar mătușa Paraschița, așa cum îi spun localnicii este un exemplu pentru noi. Îi dorim multă sănătate, iar odată cu trecerea timpului, drumul de la bibliotecă până acasă, să-i fie cât mai ușor.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor