Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, invitat al emisiunii Telematinal a TVR Moldova, a transmis un mesaj cald și sincer cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia zilei independenței. În același timp, diplomatul a felicitat etnicii ucraineni, cetățeni ai Republicii Moldova, „cetățeni demni ai statului Republica Moldova, ai unui stat democratic ce aspiră la un viitor mult mai luminos”.
Diplomatul a spus în cadrul emisiunii că cunoaște Republica Moldova „nu din auzite sau din citite”, ci datorită faptului că este la a doua misiune la Chișinău.
„Am mai activat aici din 2012 până în 2017 și acum m-am reîntors. Doi ani, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, am fost responsabil de un dosar foarte important nu numai pentru Republica Moldova, dar și pentru siguritatea noastră regională, este vorba de dosarul Transnistria”, a subliniat Paun Rohovei.
El a relatat că s-a născut în apropierea hotarelor dintre Republica Moldova și Ucraina, la Cernăuți. „Am mulți cunoscuți, am mulți prieteni care s-au născut de fapt în regiunea Cernauți, de unde sunt și eu de origine”, a detaliat el.
Diplomatul a spus că prețuiește la cetățenii Republicii Moldova felul lor de a fi, „de a fi cinstit, de a fi demn, de a fi legat de pământul tău natal, de a munci”, și dorința de a prospera, de a face bine la vecini, la alți oameni, dar și respectul față de sine.
Solicitat să vorbească despre dramele comune ale cetățenilor Ucrainei și Republicii Moldova, Paun Rohovei a afirmat că nu vrea să își amintească de „acest trecut”.
„Noi avem mult mai multe lucruri frumoase, începând de la cultură și terminând cu bucătăria, bucatele pe care le gătim. Dacă vorbim despre tradiții, ele au legături istorice adânci. De exemplu, portul național, dacă luăm aceeași camașă sau ie, este foarte apropiată de vâșevanca ucraineană sau alt port. Am trăit de veacuri alături, de veacuri, ne-am străduit să făurim o lume mai frumoasă, mai bună, mai prosperă. Și asta ne unește. Da, și acum continuăm să o facem, pe calea integrării europeane.”
Paun Rohovei a relevat că Republica Moldova este mereu alături de Ucraina, chiar din primele zile ale războiului declanșat de Rusia. El a adus cu acest prilej mulțumiri și recunoștințe președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Parlamentului.
El a ținut să mulțumească în special societății civile, „oamenilor simpli, care simțind greutățile prin care trecem, atrocitățile prin care au trecut concetățenii mei în primele zile de război, au deschis nu doar porțile sau granițele. Au deschis inimile lor, primindu-i pe concetățenii mei aici, pe teritoriul Republicii Moldova”.
Diplomatul a subliniat că Republica Moldova, la nivel politic, este alături de Ucraina în toate organizațiile internaționale.
„Avem un dialog extraordinar și fără precedent între cei doi președinți. Avem o cooperare economică foarte bună, avem viziuni pe viitor cu privire la infrastructură, securitate energetică, securitate informațională, practic, în toate domeniile avem o cooperare extraordinar de bună”, a afirmat el.
În ceea ce privește integrarea europeană, ambasadorul a declarat că Ucraina și Republica Moldova au trecut de punctul de neîntoarcere. „Ni s-a deschis calea, suntem candidați la aderare la Uniunea Europeană”, a subliniat diplomatul.
„Și Ucraina și Republica Moldova au succese foarte mari pe această cale. Nu este un proces ușor, dar faptul că avem aprecieri de la Bruxelles foarte înalte dovedește că știm cum și pentru ce facem temele de acasă. Sunt sigur că anume în acest format vom avea succes și ne vom atinge unul dintre principalele scopuri ale politicii noastre externe. De fapt, acest scop este pentru ca să creăm toate condițiile. Niște condiții egale cu cele care sunt în Occident. Pentru ca popoarele noastre să aibă posibilitatea de a trăi într-o lume democratică, liberă și prosperă.”
Despre amenințările Rusiei în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie, Paun Rohovei a subliniat că Ucraina este alături de Republica Moldova, cele două state au o cooperare foarte bună în domeniul combaterii crimelor, în domeniul informațional, cibernetic.
„Este important faptul că Guvernul, președintele, Parlamentul demonstrează societății civile, oamenilor simpli că viitorul poate fi nu numai gri, ci demn pentru oamenii care muncesc, pentru oamenii care își depun eforturile lor pentru a trăi mai bine. Vreau să vă spun că nu am fost în Republica Moldova de vreo cinci ani (2017 – 2022 – n.r.). Și, venind din nou, am fost surprins pozitiv să descopăr schimbările care s-au produs în ultimii ani. Începând de la drumurile bune și frumoase și terminând cu câmpiile unde fermierii își dezvoltă activitatea, dar și schimbările instituționale. Libertatea, libertatea oamenilor de a circula este un punct foarte important în acest context.”