A apărut un val de reacţii pe internet după ce autoritățile au început toaletarea copacilor de pe strada 31 August, din Chişinău. Unii activiști civici sunt îngrijorați că zona ar rămâne fără spaţii verzi şi acuză autorităţile de abuz. Cei de la Spații Verzi precizează că se fac doar acțiuni de curățare şi doar copacii bolnavi sunt tăiaţi.
IRINA MIHAILICI, jurnalist TVR MOLDOVA: Din cei peste o sută de platani de pe strada 31 august din Chişinău, doar opt vor fi tăiaţi pentru că sunt foarte bolnavi. Restul vor fi doar curăţiţi. Pe reţelele sociale, activiştii de mediu s-au arătat indignaţi de acţiunile autorităților locale. Cetățenii știu prea bine care sunt problemele dar si solutiile. „Ce este vechi trebuie de tăiat ca să nu fie un pericol pentru cetăţeni şi deodată de pus, ai tăiat un copac, doi noi. După fiecare ploaie este un pericol pentru copii, crengile cad jos. Şi când care o creangă pe capul cuiva facem o zarvă mare”. „Eu cred că e ok ca să fie doar curățiți nu cred că este nevoie total scoși”.
Problemele în zonă au apărut in 2023, in timpul lucrărilor de reparație la drum.
CATALINA MOLODOI, jurnalistă: Au fost deteriorate rădăcinile acestor copaci. Chiar şi atunci deja specialiştii spuneau că putem să ne aşteptăm ca aceşti copaci să cadă peste oameni, atât de tare erau afectaţi, respectiv să ne aşteptăm în scurt timp că vor fi eliminaţi. Foarte mulţi copaci se taie în acest oraş pentru că nu sunt într-o stare bună. Pentru a lămuri problemele, cei de la "Asociația de gospodărire a spațiilor verzi" au transmis un comunicat in care precizează: "Tăierile sunt efectuate asupra unor arbori în vârstă care prezintă semne de degradare vegetative (scorburi în trunchi, trunchi atacat de paraziți ori putregai). În același timp, are loc și ridicarea coronamentului arborilor înalți ale căror ramuri pun în pericol integritatea rețelelor de transport electric." Agenţiei de Mediu a emis autorizaţia anul trecut.
DORIN POVERJUC, director, Agenţia de Mediu: Autorizaţiile de tăiere au fost simplificate eliberarea acestora. Dacă până acum la autorizaţie participa şi Spaţii Verzi, şi Inspectoratul de Protecţia Mediului, ca să fie urgentată eliberarea şi să nu dureze timp îndelungat. Toată responsabilitatea stă pe întreprinderea municipală Asociaţia Spaţii Verzi care examenează arborii şi prezintă către Agenția de Mediu act fitosanitar. Inspectoratul pentru Protecţia Mediului a mers la faţa locului şi a constatat că unii copaci erau bolnavi iar lipsa de acţiune ar fi putut duce la îmbolnăvirea mai multor arbori, iar în apropiere este şi "Grădina Publică Ştefan cel Mare".
ION BULMAGA, director Inspectoratul pentru Protecţia Mediului: Specialiştii în domeniul fitosanitar au stabilit că într-adevăr platanii care aveau sistemul radicular era parţial putred, concomitent o parte din acei platani tulpina era infestată de micoză şi prezenta exfoliaţi. Dar şi mulţi dintre ei prezentau pericol pentru societate şi mediu.
VLADIMIR GARABA, expert mediu, Mişcarea Ecologistă din Moldova: Dacă arborii sunt afectaţi de boli, de dăunători şi se află într-un grad înalt de descompunere, de degradare atunci sigur există permisiune în baza cercetătărilor preliminare. Ăştia de la Spaţii Verzi greşesc, toate defrisările trebuie făcute în perioada de pauză vegetală. Potrivit informaţiilor, Chişinăul a fost înverzit în mare parte în anii 60-70, atunci când au avut loc plantări masive. Copacii au ajuns la maturitate şi mulţi dintre ei trebuie tăiați.