Actualitate

Rute logistice afectate în sudul Ucrainei. Moldova preia temporar tranzitul de mărfuri

video

O parte din transportul de mărfuri din Ucraina va fi redirecționată temporar prin Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Centrul Național de Management al Crizelor, după intensificarea atacurilor rusești, inclusiv bombardarea podului de pe ruta Odesa–Reni.

Localnicii din Palanca spun că, de câteva zile, sunt alertați de zgomote și bubuituri puternice.


„Ieri a fost, alaltăieri și noaptea. Bubuiesc tare. Podul l-au fărâmat. Sunt puternice, se zguduie ferestrele. Ne temem, ne sperie, dar ce să faci”, spun oamenii din localitate.


„Bubuituri, împușcături. Geamurile tremură. Spun că podul a fost deteriorat. Ne este frică, suntem panicați”, a relatat o altă localnică.


Bombardamentele din Ucraina au efecte și asupra Republicii Moldova. Autoritățile au deschis tabere temporare la frontieră pentru persoanele care nu mai pot continua deplasarea spre Ucraina. Cursele de autobuz Chișinău–Odesa au fost redirecționate pe un traseu de aproape trei ori mai lung, prin nordul țării.


Regiunea Odesa este supusă, în ultimele zile, unor atacuri masive. În acest context, la vămile Palanca și Tudora, la ieșirea din Republica Moldova, este permisă deplasarea doar cetățenilor ucraineni. Persoanele care vin din Odesa spun că podul Maiaki–Udobnoe este închis. Între timp, autoritățile de la Chișinău au anunțat că, în apropierea localității Maiaki, Ucraina, a fost amenajat un pod provizoriu din pontoane peste râul Nistru.


Potrivit autorităților de la Chișinău, spre regiunea Odesa este autorizată trecerea doar a cetățenilor ucraineni și a mijloacelor de transport cu masa de până la șapte tone. În vama Palanca se aflau cetățeni ucraineni care și-au găsit refugiu pe teritoriul Republicii Moldova.


„Ca de obicei, război. Podul e închis, au pus un pod de pontoane. Am trecut și am venit la Chișinău. Vom sărbători aici și apoi ne vom întoarce. Poate vom avea și lumină, pentru că acolo sunt și 12 ore fără electricitate”, a spus o femeie din Ucraina.


Și pe sensul de ieșire din Republica Moldova au fost ucraineni care au decis să se întoarcă acasă după ce a fost montat podul de pontoane peste Nistru.


„Ne redirecționează pe podul de pontoane. Sperăm să trecem fără alarme. În Odesa este mama mea. Sunt frecvent alarme, au fost rachete balistice și drone. Nu avem apă și lumină zile la rând”, a povestit o altă femeie.


„Am venit în Moldova, iar în aceeași zi au lovit podul. Ne întoarcem pentru că avem lucru și animale. Dacă situația se va înrăutăți, ne vom întoarce din nou aici”, a spus un bărbat.


Calea Ferată din Ucraina a anunțat că va adăuga vagoane suplimentare la trenurile care fac legătura între Kiev și Chișinău, iar garnitura va prelua și pasageri din Odesa. Biletele au fost puse în vânzare începând de astăzi.


Din cauza atacurilor intense, podul Maiaki–Udobnoe a fost distrus, iar o parte din transportul de mărfuri, inclusiv camioane cu bunuri, vor fi redirecționate temporar prin Republica Moldova. Centrul Național de Management al Crizelor informează că tranzitarea acestor camioane este necesară pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu produse vitale, bunuri umanitare și alte mărfuri indispensabile pentru populația afectată de război, precum și pentru menținerea funcționării lanțurilor logistice. Blocarea completă a acestor rute ar avea consecințe directe asupra situației umanitare și economice din regiune.


Autoritățile monitorizează situația pentru a dirija fluxul de transport. Sunt luate măsuri speciale pentru protejarea infrastructurii rutiere, menținerea ordinii publice și asigurarea securității la frontieră.


„Au continuat atacurile. Pe un sens se trece. Urmărim situația. Suntem pregătiți să facem față oricăror provocări, inclusiv unui flux de refugiați. Avem un centru de management al crizelor care este permanent conectat cu partenerii noștri ucraineni și redirecționăm fluxurile, fie că este vorba de camioane sau cetățeni”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.


Pe 18 și 19 decembrie, podul peste Nistru, pe ruta Odesa–Reni, a fost atacat de cel puțin trei ori de drone rusești. Circulația rutieră a fost sistată în repetate rânduri, total sau parțial, iar activitatea mai multor puncte de trecere a frontierei cu Ucraina a fost perturbată. O femeie a murit, iar cei trei copii ai săi au fost răniți în seara zilei de 18 decembrie, după ce o dronă încărcată cu explozibil a lovit automobilul în care se aflau pe pod.

author-img_1

Angelina Ungureanu

Reporter