Recomandări

Urmăriți LIVE Primul Congres Național al Memoriei, pe TVRMoldova.md

post-img
Congresul Național al Memoriei

Sâmbătă, la Chișinău, Palatul Republicii, începând ora 10:00, își desfășoară lucrările Congresul Național al Memoriei, organizat de Consiliul Memoriei. Manifestarea își propune să devină o platformă de dialog și colaborare între supraviețuitorii / descendenții victimelor deportărilor și represiunilor politice din perioada 1917–1989 și actorii instituționali, civici și academici implicați în promovarea memoriei istorice. TVRMOLDOVA.md transmite, în direct, evenimentul.

Evenimentul este organizat sub egida Ministerului Culturii, a Ministerului Educației și Cercetării, a Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova și a Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu alte instituții.


Agenda Congresului include mai multe secțiuni tematice, care vor aborda diverse dimensiuni ale culturii memoriei, precum: promovarea educației și a cercetării privind crimele comise de regimul comunist pe teritoriul actual al Republicii Moldova; recuperarea, valorificarea istorică și salvgardarea patrimoniului memorial; rolul instituțiilor în investigarea și elucidarea istorică a fenomenului totalitar-comunist; precum și perfectarea cadrului legislativ referitor la victimele regimului stalinist.

„Unul dintre cele mai importante obiective ale evenimentului este să scoatem în prim plan cele mai reușite modele de apărare, promovare și dezvoltare a memoriei colective legate de represiuni. Totodată ar fi necesară și o analiza a legislației pentru a înțelege în ce măsură aceasta este compatibilă cu standardele internaționale în domeniul comemorării unor asemenea atrocități”, a declarat președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici, Alexandru Postica.

Evenimentul se va încheia cu adoptarea unei rezoluții privind dezvoltarea și promovarea culturii memoriei în Republica Moldova.

Congresul este organizat la inițiativa Consiliului Memoriei și beneficiază de sprijinul mai multor parteneri și organizații din domeniul cercetării, educației și memoriei colective, printre care: Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, Asociația Obștească Centrul de Excelență Institutul „Pro Memoria”, Muzeul de Istorie a Satului Avdarma, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, Asociația „Genesis”, Asociația Obștească „Promo-LEX” și Agenția pentru Știință și Memorie Militară a Ministerului Apărării al Republicii Moldova. 

Partener informațional al evenimentului este TVR Moldova. Consiliul Memoriei a fost constituit la 6 februarie 2025, de către Ministerul Culturii și Ministerul Educației și Cercetării, având drept scop promovarea culturii memoriei victimelor represiunilor politice din perioada regimului totalitar comunist (1917–1990) și sprijinirea dezvoltării unei culturi comemorative europene comune.


author-img_1

Ilie Gulca

Editor