Pericol pe şoselele Republicii Moldova. Doi stâlpi de electricitate s-au prăbuşit pe carosabil, la ieşirea din satul Chirsova, din autonomia găgăuză.
În imaginile video publicate pe reţelele de socializare se poate observa cum un automobil reuşeşte să ocolească momentul impactului cu doar câteva secunde înainte ca primul stâlp să cadă. Însă pilonul atinge un altul care se prăbuşeşte direct peste un vehicul care staţiona la marginea drumului.
Contactat de TVR MOLDOVA, directorul Administraţiei de Stat a Drumurilor, Sergiu Bejan, ne-a declarat că stâlpii ar fi căzut din cauza unui accident rutier. Nu s-au înregistrat victime. Poliţia nu ne-a oferit informaţii despre acest caz.