Condiţii moderne şi utilaje performante pentru cei peste 40 de cercetători ştiinţifici de la Institutul de Microbiologie și Biotehnologie din cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei. După doi ani, laboratoarele şi-au redeschis porţile. În total, a fost renovat un spaţiu de două mii de metri pătraţi, cu un buget de 11 milioane de lei.
OLEG CHISELIŢA, cercetător ştiinţific: Din punct de vedere logistic este mai comod pentru că toate laboratoarele sunt comasate în acelaşi loc, nu trebuie să mergem de la etaj la etaj sau dintr-o încăpere în alta. În acest caz avem un aparataj pentru o nişă microbiologică performant pentru însămânţări microbiologice în condiţii sterile. Este prevăzut cu lampă bactericidă, ventilare.
ALEXANDRA CILOCI, cercetător ştiinţific: Până în prezent am lucrat în blocul Biologic vechi. Acolo, clar că condiţiile sunt mai restrânse, nu aveam toată aparatura care ne trebuie pentru cercetări. Însămânţarea o facem într-o boxă specială, aici avem biochimia după ce au crescut microorganismele, determinând activitatea fungică.
Proiectul a inclus reparația capitală a clădirii Institutului de microbiologie şi biotehnologie, au fost achiziționate echipamente performante pentru laboratoare și mobilier modern. Investiţii s-au făcut și în infrastructura IT.
VIOREL BOSTAN, rector, UTM: Mergem pe proiecte cheie, cu alte cuvinte renovarea capitală, schimbând toată infrastructura inginerească, cea electrică, aer condiţionat, ventilare, parte de apă, canalizare, mobilier ca în anii viitori să nu mai intervenim şi astfel încât cercetătorii să poată să-şi desfăşoare cea mai importantă misiune, misiunea de cercetare.
LILIANA CEPOI, director, Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie: Aceste spaţii sunt anume aşa cum ne-am gândit, cum le-am desenat. Toată lumea a participat la realizarea acestui proiect. Nu este un proiect care a venit şi l-a pus cineva la cheie, dar la care am participat noi şi fiecare detaliu din această dotare a fost gândit de cercetătorii noştri.
DAN PERCIUN, ministrul Educaţiei şi Cercetării: În ultimii patru ani a fost o perioadă de stabilizare a sistemului nostru de cercetare. Pentru noi a fost important să trecem la o formulă de finanţare care să asigure un pic mai mare predictibilitate pentru cercetători. Să avem acea finanţare instituţională stabilă, să existe şi componenta de proiecte competitive şi importante.
Institutul de Microbiologie şi Biotehnologie a fost absorbit de Universitatea Tehnică a Moldovei în 2022, în urma reformei sistemului de învăţământ universitar. Renovarea a costat 11 milioane de lei, dintre care opt milioane au fost investite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar restul banilor o reprezintă contribuţia Universităţii Tehnice a Moldovei.
REPORTER: MĂDĂLINA COCIU
Imagine: Artiom Cereseu