Justiție

Droguri de 500 de mii de lei, aduse în republică prin contrabandă, ridicate de ofițerii Antidrog

post-img
percheziții
Sursa foto: politia.md

Oamenii legii au deconspirat activitatea infracțională a unei grupări cu ramificație pe teritoriul UE și Republica Moldova, specializată în introducerea prin contrabandă a comprimatelor Ecstasy din România.

În timpul documentării, polițiștii au stabilit că gruparea era formată din moldoveni, cetățeni ai României și Spaniei, care au pus la cale o schemă de introducere în R. Moldova, prin contrabandă, a drogurilor în cantități angro, după care substanțele interzise urmau să fie comercializate în locuri de agrement și prin intermediul aplicației mobile „Telegram”.

Oamenii legii au stopat un microbuz de pe ruta Suceava- Orhei, după ce acesta a trecut frontiera de stat Sculeni. În cadrul percheziției, într-un colet neînsoțit, camuflat într-un filtru de aer, au fost depistate aproximativ 1500 de comprimate Ecstasy, valoarea cărora depășește suma de 500 mii de lei.

Doi moldoveni de 45 și 64 de ani au fost reținuți, iar potrivit legii aceștia riscă închisoare de la 10 la 15 ani.

author-img_1

Ion Calmis

Editor