Sub presiunea protestelor de stradă, partidul de guvernământ din Georgia şi-a retras controversatul proiect de lege prvind "agenţii străini". Decizia a fost luată după noi ciocniri violente între poliţie şi mii de manifestanţi veniţi în centrul capitalei Tbilisi să conteste legea pe care o consideră anti-democratică.
Până la retragerea proiectului, mii de protestatari s-au confruntat pentru a doua noapte la rând cu forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene, grenade paralizante şi tunuri de apă. O parte dintre protestatari au început să spargă geamurile clădirii parlamentului, încercând să o înconjoare.
Unii dintre ei au spart bănci, au dat foc la coșuri de gunoi, au incendiat o maşină a poliţiei şi alte bunuri. Însă, cei mai mulţi protestatari au rămas în zona centrală a bulevardului Rustaveli. Mai întâi, poliția i-a dispersat pe cei care au înconjurat parlamentul, apoi - şi pe ceilalți de pe bulevard.
În cele din urmă, guvernarea şi-a retras proiectul de lege, denumit "Transparența influenței străine". Legea ar obliga orice organizație care primeşte peste 20 la sută din finanţare din străinătate să se înregistreze ca agent străin, în caz contrar riscând amenzi de aproape 10 mii de euro.
Coaliţia de la guvernare Partidul "Visul Georgian" şi Mişcarea Puterea Poporului, susţin într-o declaraţie comună că au retras proiectul de lege temporar. Majoritatea parlamentară precizează că va înainta din nou proiectul după ce va explica mai bine societăţii care e adevăratul scop al legii.
Coaliţia de la guvernare acuză opoziţia că ar fi dus în eroare populaţia ţării insistând că legea agenţilor străini ar urma să îngrădească dreptul la exprimare şi că ar fi similară cu cea adoptată în 2012 în Rusia. Însă criticii legii, inclusiv președintele georgian Salome Zurabishvili, susţin că legea propusă e similară celei din Rusia, pe care Kremlinul o foloseşte pentru a suprima libertatea de exprimare