Social

Experţi şi profesori din Estonia participă la Forumul Naţional al Cadrelor Didactice de la Chişinău, unde oferă idei pentru modernizarea sistemului de educaţie din R. Moldova

Experţi şi profesori din Estonia participă la Forumul Naţional al Cadrelor Didactice de la Chişinău, unde oferă idei pentru modernizarea sistemului de educaţie din R. Moldova

Sute de profesori din Republica Moldova, experţi internaţionali, dar şi oficiali participă în acest zile la Forumul Naţional al Cadrelor Didactice de la Chişinău. În prima zi s-a vorbit, alături de experţi şi profesori din Estonia, despre provocările dar şi soluţiile de modernizare a acestui domeniu în Republica Moldova.

Ion Munteanu are 25 de ani şi de un an este profesor de Educaţie Fizică la o şcoală din oraşul Floreşti. Este printre puţinii tineri care au ales să lucreze în educaţie după absolvirea universităţii.

ION MUNTEANU, profesor de Educaţie Fizică: Am ales să fiu profesor de Educaţia Fizică deoarece de mic copil practic sportul şi fără el deja... e ca un mod de viaţă, nu pot fără sport şi vreau să le redau aceste sentimente şi copiilor să practice. Voi continua în acest domeniu deoarece este o profesie nobilă.

AURICA BODIU, director, gimnaziul "Ştefăneşti", raionul Floreşti: Activez în domeniul învăţământului din anul 83. Anul acesta am fost reformaţi din liceu în gimnaziu deoarece nu am înmatriculat elevi în cl 10. Avem la moment specialişti la toate disciplinele şcolare doar că sunt la o vârstă mai înaintată şi vrem ca pe parcurs toate acestea să se schimbe.

STELA GRAMA, profesor de limba engleză, Liceul Teoretic "Mircea Eliade": Probabil cea mai mare provocare pe care o avem noi, vorbesc de liceul nostru este numărul mare de elevi. Totuşi o clasă de 25-30 de copii e altceva. Şi apoi dacă o luăm din perspectiva copilului, acesta primeşte mai multă atenţie atunci când sunt mai puţini.

La forum au participat oficiali şi experţi din Estonia, care au împărtăşit din experienţa lor.

TIINA ILSEN, preşedinte, Consiliul de administraţie al Reţelei Internaţionale de Parteneriat a Practicienilor: Noi, în Estonia, nu avem petrol, aur, nici chiar munţi. De aceea, cel mai preţios lucru pe care îl avem sunt oamenii. Iar ce fel de oameni devenim este meritul profesorilor. Totodată, suntem fericiţi că proiectele Comisiei Europene încurajează reformele în Republica Moldova şi recunosc importanţa educaţiei.

MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: Am început cu Ministerul, împreună cu dumneavoastră lucruri bune şi ele trebuie să continue. Am majorat cu 15% salariile tuturor pedagogilor şi educatorilor, am dublat bursa la pedagogie, investim 1,3 miliarde de lei în reţeaua şcolilor model.

DAN PERCIUN, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Este cel puţin un element la care noi ţinem foarte mult şi pe care am vrea să-l revedem şi anume posibilitatea pentru elevi de a-şi alege disciplinele şcolare la liceu şi noi o să vă invităm şcolile care vor să participe în această încercare de a aduce o mai mare flexibilitate şi de a acorda un mai mare drept de alegere elevilor asupra propriului parcurs educaţional.

Forumul Cadrelor Didactice este la cea de-a doua ediţie şi se va încheia pe 16 august.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter