Justiție

La Fălești, un primar a fost obligat să acopere un prejudiciu de peste 700.000 de lei

post-img
Iosif Godlevschi
Sursa foto: zdg.md

Un primar Logofteni, Fălești, a fost obligat de Judecătoria Bălți, pe 19 ianuarie, să acopere un prejudiciu în valoare de peste 743.000 de lei provocat în urma dării în arendă a unui iaz din localitate.

„Se recunoaște vinovat Godlevschi Iosif de neglijență în serviciu. Se liberează de pedeapsă penală în legătură cu expirarea termenului prescripției tragerii la răspundere penală. Se încasează de la Godlevschi Iosif în beneficiul Primăriei Logofteni 743.203 de lei cu titlu de prejudiciu material cauzat prin infracțiune”, se spune în decizia instanței.

În cadrul ședinței de judecată, s-a stabilit că în 2013, în urma unei licitații publice, a semnat un contract de transmitere în folosință a unui iaz pentru zece ani. În contract, din neglijență, a fost indicată plata de arendă de 68.604 lei, în loc de 168.604 lei. Suma de 68.604 lei constituia de fapt prețul inițial de expunere la licitație a terenului respectiv, pe când prețul final de arendă l-a constituit 168.604 lei.

De partea cealaltă, fostul primar Godlevschi Iosif a declarat că nu își recunoaște vină. El a relatat că a câștigat licitația persoana care a oferit 100.000 de lei. Comisia a semnat procesul-verbal al licitației, după care el, împreună cu membrul comisiei, s-a adresat unui jurist care le-a comunicat că licitația a fost organizată legal.

Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.

author-img_1

Ilie Gulca

Reporter