Social

Participă la Concursul #ClickResponsabil: Fii în siguranță în mediul online și câștigă un spațiu special amenajat pentru starea de bine a elevilor din școala ta!

post-img
imagine

UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării invită școlile din Programul „Inovații digitale ale sistemului educațional din Republica Moldova” să participe la concursul #ClickResponsabil: Fii în siguranță în mediul online.

BFCO

Cine poate participa? La acest concurs pot participa 70 de instituții de învățământ incluse în Programul „Inovații digitale ale sistemului educațional din Republica Moldova.”

Perioada de desfășurare Concursul se desfășoară între 15 noiembrie 2024 („Data lansării”) și 20 decembrie 2024 („Data limită pentru participare”). Evaluarea și selecția câștigătorilor va avea loc în ianuarie 2025, iar anunțarea câștigătorilor va fi făcută la începutul lunii februarie 2025. Condiții de participare

  1. Asigură-te că școala ta se află în lista școlilor eligibile.
  2. Citește cu atenție regulamentul concursului. https://bit.ly/4epyNA4
  3. Realizează o postare pe pagina oficială de Facebook a școlii care să includă fotografii sau video-uri (sau ambele) ce ilustrează eforturile școlii pentru promovarea siguranței online.
  4. Etichetează în postarea creată pagina de facebook @UNICEFMoldova și @mec.gov.md (Ministerul Educației și Cercetării).
  5. Folosește hashtagul oficial al campaniei: #ClickResponsabil.
  6. Adaugă linkul postării într-un fișier comun pentru a facilita monitorizarea și stocarea tuturor participanților. https://bit.ly/4frrglp

Este suficient să creezi o singură postare pe pagina de Facebook a școlii, însă aceasta poate conține mai multe materiale multimedia (foto și video).

BFCO

Ai nevoie de inspirație pentru activități? Dacă subiectul siguranței online este nou pentru școala ta, te poți inspira din Ghidul Metodologic „Starea de bine în școală.”, unde vei găsi idei despre:

  • Evitarea riscurilor online și utilizarea responsabilă a tehnologiei.
  • Protecția datelor personale și înțelegerea importanței acesteia.
  • Combaterea cyberbullyingului și promovarea unui comportament respectuos în mediul online.

De asemenea, platforma Sigur Online oferă resurse și sfaturi utile pentru o navigare online în siguranță.

Ce postare aș putea să public? Pentru a atrage atenția juriului, școlile pot elabora materiale multimedia care să includă:

  • Fotografii de grup cu elevi și profesori ce lucrează împreună la un poster despre siguranța online.
  • Fotografii sau video-uri ce reflectă organizarea unor evenimente speciale sau lecții deschise dedicate tematicii concursului.
  • Video-uri scurte (de până la 2 minute) care reflectă viziunea elevilor și a profesorilor despre provocările și soluțiile pentru un internet sigur.

Ce premiu pot câștiga? În cadrul concursului, școlile participante vor avea oportunitatea de a câștiga un spațiu special amenajat, menit să îmbunătățească starea de bine a elevilor.

Cum sunt alese școlile câștigătoare? Juriul, format din reprezentanți ai UNICEF și ai Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, va evalua postările în funcție de:

  • Originalitatea activităților și calitatea materialelor multimedia.
  • Interacțiunile obținute pe rețelele sociale (aprecieri, comentarii).
  • Claritatea și impactul mesajului transmis.

„Participă la concurs și câștigă un spațiu special amenajat pentru starea de bine a elevilor din școala ta!”, este îndemnul Ministerului Educației.

Concursul este organizat cu sprijinul financiar al Parteneriatului Global pentru Educație și are drept scop stimularea colaborării dintre profesori și elevi și creșterea gradului de informare privind siguranța online ca parte a conceptului de stare de bine.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter